Geniul românesc e mereu actual şi tot ce-i românesc nu piere!

luni, 03 august 2020, 09:20
1 MIN
 Geniul românesc e mereu actual şi tot ce-i românesc nu piere!

Într-o zi, când n-am avut în rucsăcel micul recipient cu pompiţă, care împroaşcă spirt medicinal, şi am avut treabă la bancomat, am gândit cu mintea românească mereu deschisă şi pusă pe fapte mari că butoanele alea pot fi apăsate şi cu altceva.

 De-aia am căutat întâi de toate un băţ, o scândurică, o lopăţică de îngheţată, ceva, dar n-am găsit, aşadar am scos cheile din buzunar şi am apropiat de primul buton prima dintre ele. De-abia atunci am văzut bietele butoane, peste care parcă trecuseră turcii, ruşii şi tătarii, înarmaţi cu rotopercutoare şi role de şmirghel: erau toate zgâriate, apăsate, deformate de mii de alte chei, şi am avut un real sentiment de mândrie: "Iată, românii sunt descurcăreţi, s-au gândit din prima să se protejeze şi au folosit cheile. La urma urmei, ce-i un biet buton, acolo? Oricând se poate schimba?". Clientul următor, care aştepta la coadă, a apăsat cu degetele pe toate butoanele, că a avut de efectuat mai multe tranzacţii, apoi şi-a vârât trei degete în gură, să le umezească, să numere banii mai uşor; teancul era gros, după fiecare zece bancnote îşi umezea din nou degetele în gură, şi am avut un nou sentiment de mândrie: "Iată, compatrioţii sunt şi conştienţi că tot ce-i românesc nu piere!". Omul s-a şters de scuipatul de pe degete cu masca.

Comentarii