De Sănătate

Punem punctul pe știi

Grup de suport pentru pacienţii cu cancer colorectal la Institutul Regional de Oncologie Iaşi!

sâmbătă, 04 mai 2019, 13:46
3 MIN
 Grup de suport pentru pacienţii cu cancer colorectal la Institutul Regional de Oncologie Iaşi!

Accesul este gratuit atât pentru pacienţi cât şi pentru aparţinătorii acestora. Aflaţi din articolul următor când vor avea loc întâlnirile.

Federaţia Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer (FABC), în parteneriat cu Roche România şi Institutul Regional de Oncologie Iaşi, va organiza un grup de suport multidisciplinar ce va avea loc în cadrul institutului pentru pacienţii diagnosticaţi cu cancer de colon şi rect. Scopul principal al acestui proiect este să faciliteze dialogul şi schimbul de experienţă între pacienţi, supravieţuitori ai cancerului de colon şi rect şi specialiştii în domeniu. Printre obiectivele grupului de suport se numără: creşterea nivelului de informare al pacienţilor, creşterea nivelului de cunoştinţe cu privire la importantă unei nutritii adecvate în gestionarea cancerului colorectal (ce alimente ajută şi ce alimente sunt dăunătoare), reducerea stării de anxietate provocată de boală, diminuarea stării de epuizare fizică şi psihică.

Echipa medicală ce va lua parte la sesiunile grupurilor este formată din medici specialist oncolog, un psiholog şi un nutriţionist. Aceştia vor răspunde tuturor întrebărilor pacienţilor, ajutându-i să gestioneze mai bine impactul bolii, în toate aspectele acesteia.

Întâlnirile grupului vor avea loc în cadrul Institutul Regional de Oncologie Iaşi, de patru ori pe lună, în grupe separate pentru femei şi bărbaţi. Intervalul de desfăşurare a sesiunilor este 14:15 – 16:00, iar accesul este gratuit atât pentru pacienţi cât şi pentru aparţinătorii acestora.

Programul este următorul:

Femei: 8 mai, 22, mai, 5 iunie, 19 iunie, 3 iulie

Bărbaţi: 15 mai, 29 mai, 12 iunie, 26 iunie, 10 iulie

Informații suplimentare și întrebări legate de grupul de suport, se pot obţine la telefon 0721.297.710.

“Încercăm să oferim pacienţílor servicii medicale integrate şi complete!”

„Diagnosticul de cancer colorectal este de multe ori privit cu teamă, însă prin acest proiect încercăm să oferim pacienţilor speranţa că pot să trăiască normal, în pofida diagnosticului primit. Abordarea multidisciplinară a echipei medicale din cadrul acestor grupuri va asigura un suport extrem de util pacienţilor, care vor putea astfel să gestioneze boala mult mai eficient”, a spus Cezar Irimia, preşedintele FABC.

„Misiunea IRO Iaşi este să ofere pacienţilor servicii medicale integrate şi complete. De aceea ne bucură foarte mult faptul că am reuşit să extindem gama de servicii oferite pacienţilor prin aceste grupuri suport. De asemenea, cred că abordarea multidisciplinară din spatele acestui proiect este extrem de utilă pentru pacienţi”, a declarat Mirela Grosu, manager Institutul Regional de Oncologie Iaşi.

Federaţia Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer şi Roche România intenţionează să mai organizeze aceste grupuri de suport şi în Bucureşti, Cluj-Napoca, Timişoara, Craiova. Cancerul colorectal este al doilea tip de cancer în Europa în ceea ce priveşte rata de mortalitate, fiind responsabil pentru aproximativ 230.000 de decese pe continentul nostru, în fiecare an. În România, 11.000 de pacienţi sunt diagnosticaţi anual cu această formă de cancer, în timp ce anual 6.300 dintre aceştia, pierd lupta cu boală.

Comentarii