Guvernări printre crize (I)

Vom vedea, în zilele următoare, care vor fi efectele politice ale aşa-numitei „flexibilizări” a mandatului acordat de PNL domnului Nicolae Ciucă, în vederea formării unui nou guvern. Speculaţiile observatorilor politici merg, cel puţin până în momentul de faţă, mai degrabă în direcţia PSD decât în cea a USR. Desigur, sunt multe alte subiecte abordate în discuţiile neoficiale, fiind nevoie de răbdare pentru a urmări desfăşurarea unei crize ce seamănă pe alocuri cu un film (prost) de acţiune.

Care ar fi, aşadar, principalele lecţii pe care le-am desprinde în urma acestei crize? – să spunem, peste câţiva ani, când pasiunile prezentului se vor fi potolit. Evident că ar fi nevoie să acoperim o perioadă de timp mai îndelungată şi să privim către fenomene ce nu pot fi arondate, facil, tulburărilor din ultimele săptămâni.

În primul rând, cineva ar putea observa că PNL şi USR au fost total nepregătiţi de guvernarea în coaliţie după legislativele de anul trecut, deşi ipoteza se profila de multă vreme – din anii opoziţiei comune şi, cel mai puternic, după europarlamentarele din primăvara lui 2020. Nu a existat o apropiere suficient de pragmatică încât să stingă rivalităţile reciproce. Apoi, intervalul de guvernare minoritară a PNL, sub Ludovic Orban, a stimulat şi mai mult gustul liberalilor pentru concentrarea puterii, mai ales că sondajele de opinie îi arătau, o vreme, drept mari favoriţi în bătălia legislativă. Când realitatea urnelor i-a lovit, în decembrie, liderii liberali au privit formarea coaliţiei ca fiind nu un efort constructiv comun, ci un proces prin care „alţii” îi privează în mod nemeritat de portofolii şi de părţi din putere. În aceste condiţii, faptul că alianţa la guvernare a funcţionat destul de bine timp de o jumătate de an ar merita trecut la rubrica surprize.

Apoi, s-ar putea nota faptul că liberalii nu au ştiut (sau poate că le-a fost teamă) să-şi flexibilizeze mai din timp atitudinea faţă de PSD. Acum, se află într-o situaţie neplăcută: trebuie să le explice membrilor şi simpatizanţilor de ce vocabularul altădată plin de termeni precum „război” sau „niciodată” lasă să se vadă, dintr-o dată, o realitate total diferită. Chiar dacă, până la urmă, nu se va ajunge la un compromis PNL-PSD, această deplasare vizibilă a liberalilor şi a preşedintelui Iohannis va fi sancţionată, probabil, de mulţi alegători. Dacă această schimbare s-ar fi produs ca urmare a unui act de voinţă al PNL – să spunem, pentru a lărgi spectrul guvernamental în efortul de combatere a pandemiei – totul ar fi fost mai uşor de digerat pentru respectivii susţinători. Acum, însă, aceştia vor înţelege că totul vine doar din dorinţa PNL de a rămâne la putere. Cu alte cuvinte, liberalii se văd nevoiţi să recurgă la o schimbare majoră de azimut, fără o pregătire adecvată şi în momentul cel mai nepotrivit cu putinţă. 

În continuare, ar merita să fie reţinută largheţea cu care PNL a utilizat conceptul de guvern minoritar, îndepărtându-se de sensul consacrat al termenului, în democraţiile mai aşezate. Acolo, cabinetele minoritare apar, mai întotdeauna, atunci când nu se găsesc suficiente partide pentru a configura o majoritate, şi foarte rar din cauză că un partid refuză împărţirea puterii guvernamentale cu cei pe care, altfel, îi cheamă să sprijine cabinetul. Din acest punct de vedere, eşecul domnului Ciucă, deşi a fost târziu recunoscut, este o veste bună, în măsura în care îi trezeşte puţin la realitate pe liderii PNL. Iar eventuala redesemnare a sa ca prim-ministru, cu un mandat mai „flexibil”, ar trebui să marcheze şi îndepărtarea politică de metoda aranjamentelor discrete şi greu de controlat, ce stă la baza guvernărilor minoritare, în favoarea asumării deschise a drepturilor şi obligaţiilor, printr-un acord de coaliţie.

Desigur, acestea sunt elemente de nuanţă în raport cu problema centrală: incapacitatea clasei politice de a genera, în acest moment, un guvern care să deţină suficientă legitimitate spre a conduce cu adevărat societatea. Despre aceasta, în textul de săptămâna viitoare, cu observaţia că o eventuală învestire a unui cabinet, între timp, nu va rezolva neapărat problema enunţată mai sus.