Guvernul Orban nu trece, Iohannis şi PSD câştigă

joi, 17 octombrie 2019, 01:50
4 MIN
 Guvernul Orban nu trece, Iohannis şi PSD câştigă

Guvernul de tranziţie anunţat marţi de Iohannis nu va obţine majoritatea necesară. Cu excepţia cazului în care PSD, din motive care ne scapă, ar decide să meargă cu „Sică” premier.

La o săptămâna de la moţiunea de cenzură scena politică e mai fragmentată ca oricând. Preşedintele Iohannis l-a nominalizat pe Ludovic Orban să formeze un nou guvern, dar şansele ca votul de învestitură să treacă de Parlament par, la acest moment, infime. PSD a anunţat că nu va da girul unui executiv condus de liderul PNL, ba chiar, în măsura în care se poate, nu va asigura nici cvorumul necesar. Şi se poate. ALDE nu va vota guvernul dacă membri ai PMP vor fi cooptaţi în echipa lui Orban, PMP nu va vota guvernul dacă nu se înfiinţează un minister al Unirii cu Moldova. Sigur, e loc de negocieri, dar cu zece zile înaintea votului de încredere, varianta în care oamenii lui Tăriceanu votează cot la cot cu cei ai lui Băsescu, pentru „Sică” Orban, ţine de SF. USR insistă cu declanşarea anticipatelor şi a pus patru condiţii pentru a vota noul guvern, printre care revenirea la alegerea primarilor în două tururi. Orban le-a spus că, de principiu, ar fi de acord cu două tururi la primari. La fel cum le-a spus şi Iohannis. De principiu, vrea anticipate, dar nu se poate. De fapt, cu excepţia USR, niciun alt partid nu e interesat de revenirea la două tururi în alegerile locale. Pe ici pe colo câteva voci de la ALDE, PNL sau PMP, dar insuficient ca măsura să întrunească în următorii (zece?) ani o majoritate. De altfel, mai puţin ipocriţi, udemeriştii au pus o condiţie clară pentru susţinerea „garniturii” Orban: un singur tur la locale. Partidul lui Ponta nu a pus nicio condiţie, a spus clar că nu votează un guvern PNL.

Ludovic Orban a declarat marţi, după ce a primit mandat să formeze guvernul, că are deja negociate zece voturi în plus faţă de moţiunea de cenzură. Dacă, prin absurd, nu a cumpărat toate voturile PSD, Orban şi-a început „mandatul” de premier desemnat al României cu o înşelătorie crasă. Cu excepţia câtorva parlamentari de la UDMR şi PMP (de data asta, fără cei din spital), nimeni nu se va mobiliza să voteze un guvern PNL. Şi dacă s-ar ajunge la un acord cu USR, tot în zadar. Mulţi din tabăra lui Barna nu vor respecta linia impusă de partid, fie pentru că ar fi vrut ca Uniunea să îşi asume guvernarea, fie pentru că absenţa la vot sau votul împotrivă favorizează scenariul anticipatelor. În plus, să nu uităm că suntem în plină campanie electorală şi mulţi aleşi, de la toate partidele, vor uita până după 24 noiembrie să dea pe la Parlament.

Guvernul de tranziţie anunţat marţi de Iohannis nu va obţine majoritatea necesară. Repet, cu excepţia cazului în care PSD, din motive care ne scapă, ar decide să meargă cu „Sică” premier. Ce se întâmplă după? E mult mai greu de anticipat. Teoretic, orice formulă guvernamentală propusă de preşedinte va trece de legislativ, de teama aleşilor că Parlamentul va fi dizolvat şi îşi vor pierde mandatele. Practic, aritmetica parlamentară e atât de alambicată, încât orice scenariu rămâne posibil.

Cert e că după moţiunea de cenzură adoptată săptămâna trecută se profilează doi învingători şi un pierdant. Câşigători: 1. Iohannis, pentru că subiectul „guvernul meu” a îngropat campania pentru prezidenţiale, un status quo care îi consolidează postura de favorit la Cotroceni; 2. PSD care a rămas la guvernare, dar a devenit, de şapte zile, şi cel mai mare partid de opoziţie. Pierzător: USR, un partid de 22% la europarlamentare, perceput ca fiind la putere după moţiune, dar care de fapt e în opoziţie, unde controlează 9% din mandate, fără o marjă decentă de negociere. Rămâne de văzut dacă în noiembrie 2020, când cel mai probabil se vor desfăşura alegerile parlamentare, îşi va mai aminti cineva sau îi va păsa cuiva că USR a contribuit la căderea Guvernului Dăncilă.

Comentarii