Halepologii

Există în viaţa noastră o categorie de personaje de care cu siguranţă nu ne-am putut feri, fie ei colegi de birou, prieteni de la şcoală ori, de ce nu, rude cu care ne întâlneam din an în Paşte, înainte de pandemie: halepologii. 

Halepologii sunt cei mai proaspeţi şi mai vocali suporteri ai Simonei, oameni care – deşi nu au călcat niciodată pe un teren de zgură – se pricep cel mai bine la tenis. Înainte de a fi halepologi ei au fost beckerologi („dă bombe pe serva lui”), agassiologi („are pantaloni roz”) sau federerologi („ăsta nu-i ăla care le dă tăiate şi câştigă tot timpul?”). 

La început, evident, Simona le-a fost indiferentă, dar – după ce rezultatele au început să apară – halepologii s-au simţit datori să-şi marcheze teritoriul arătându-le tuturor care aveau răbdare să îi asculte că ei ştiu mai bine decât Cahill unde şi când greşeşte campioana noastră atunci când îşi pregăteşte racheta (sau „paleta”, cum mai auzeai pe vremuri pe terenurile de tenis de la ştrand).

Pe linie sportivă, halepologii sunt urmaşii gimnasticologilor şi ai fotbalistologilor, finii analişti de canapea ai rezultatelor gimnastelor şi fotbaliştilor români de pe vremuri. Între timp, prin natura geneticii, evoluţia s-a diversificat şi au apărut şi subspeciile gabrieldorobanţologi–lor, atoatecunoscătorii în muzică, ori şoferologi-lor, confirmaţi cu succes de amicii care nu au permis de conducere, dar te învaţă cum să te încadrezi corect în intersecţie atunci când îi conduci acasă cu maşina după petrecere. La capătul lanţului trofic, după ani de încrucişări mai mult sau mai puţin reuşite, şi-au făcut apariţia lucianmîndruţologii, cei care se pricep la absolut tot ceea ce se petrece pe Terra, de la încălzirea globală până la dreptul malgaşilor de a mânca de două ori pe săptămână pizza cu ton şi cu ardei iute de Buzău. Iar Republica Moldova, firesc, reprezintă şi ea o mică cheie agăţată la brelocul expertizei lor.

Atunci când Maia Sandu a pornit la drum în campania electorală prezidenţială din acest an aproape nimeni din România nu a catadicsit să caute măcar pe Google cine este şi ce vrea ea să facă. Şi de ce vrea să facă, aş mai adăuga eu aici. Câteva chicoteli („Ai văzut-o pe tipa aia de la Chişinău? E cool, dar nu cred că are vreo şansă.”), câteva etichete lipite cu uşurinţă („Asta ar fi chiar culmea, cum să câştige o femeie la moldoveni?”) şi, pe alocuri, câteva flashback-uri, dar nimic mai mult („Auzi, dar asta nu cumva e tipa aia care a fost premier la Chişinău vara trecută?”). Partidele noastre şi politicienii din dotare şi-au văzut de treaba lor („La alegerile locale oricum nu vin voturi de peste Prut”), editorialiştii şi analiştii au disecat subiectul trotinetelor electrice de la Cluj, iar televiziunile au difuzat, ce-i drept, ştiri despre Republica Moldova, dar mai mult despre flori, fete, filme sau băieţi, dansatoare şi cântăreţi.

Nitam-nisam, la mijlocul lunii noiembrie pe capul lucianmîndruţologilor de la departamentele de comunicare ale partidelor din România a căzut năpasta: Maia Sandu câştiga alegerile prezidenţiale, fără ca cineva dintre politicienii noştri să ia în calcul acest lucru. „Urgent, fă-mi un text de felicitare pentru Maia Sandu!”, „Repede, repede, ceva să-i lăudăm pe moldoveni pentru opţiunea europeană”, „Auzi, dar noi ne-am văzut vreodată cu Maia Sandu la Iaşi, avem vreo poză, ceva? Am făcut-o deja Cetăţean de Onoare?”, „A verificat cineva, Maia asta de la Chişinău nu e cumva rudă cu Sandu Ciorbă, de la ProTV?”, „Auzi, dar câţi ani are Maia Sandu asta şi ce a făcut ea până acum? Bănuiesc că vorbeşte româna, nu?”.

Ezitările mediatice în România au ţinut doar două-trei zile după care halepologii, supravieţuitori în orice situaţie, s-au regrupat şi au început să fie invitaţi, organizat şi ordonat, la TV şi la radio: „Mda, mmmdeeeci, mmm, cum să vă spun, pentru noi nu este nicio surpriză, noi urmărim de mult timp, cu atenţie şi încredere, cum să vă zic, mmm, eforturile celor din Republica Moldova de a reveni la valorile europene, mă bucur că am avut dreptate, rezultatul nu mă miră.”, „După părerea mea, sigur, e doar o opinie, dar consider că experienţa mă validează, şi vă mulţumesc încă o dată pentru invitaţie, mă bucur că doamna Sandu a ascultat şi de sfaturile noastre, iar de mâine ea ar trebui să facă asta, asta şi asta, după care, desigur, obligatoriu, va trebui să facă aia, aia şi ailaltă.”, „Chiar mă mir că doamna Maia Sandu încă nu intrat în direct la emisiunea dumneavoastră, probabil e o gafă a consilierilor ei pe comunicare, pentru a vă mulţumi – dumneavoastră şi telespectatorilor – pentru efortul susţinut şi conjugat care a ajutat-o să câştige alegerile, desigur, e doar o chestiune de timp până o va face, sperăm să nu ne dezamăgească.” 

Iar dacă tot suntem fraţi, halepologii fără ajutorul cărora Maia Sandu nu ar fi câştigat alegerile prezidenţiale sunt prezenţi şi la Chişinău. De pildă domnul Andrian Candu, fostul şef al Parlamentului de la Chişinău şi fin de cununie al oligarhului Plahotniuc, s-a pomenit că-i vorbeşte gura fără cap împărtăşindu-ne că „şi Vlad Plahotniuc a contribuit la victoria Maiei Sandu la alegerile prezidenţiale”, informaţiile compromiţătoare apărute în presă despre Igor Dodon, fostul preşedinte-fantoşă al Kremlinului, venind de pe filiera – Slăvit să-i fie Numele! – domnului Plahotniuc, partener politic cu domnul Doctor Victor Viorel Ponta. Care Doctor Ponta, sau Dottore, cum i se mai spune, le oferă ieşenilor şansa să voteze duminica aceasta ca senator un domn de peste Prut care – deşi candidează la Iaşi – a stat mai mult pe la Bucureşti, lucrând în (şi nu „la”) Ambasada URSS până în noiembrie 1989, perioadă în care profesorul Ştefan Prutianu şi colegii săi nu aveau de unde să ştie că Revoluţia nu va mai putea fi declanşată pe 14 Decembrie 1989, în Piaţa Unirii, din cauza prezenţei neaşteptat de mare a „sportivilor” din Uniunea Sovietică participanţi la „Dinamoviada” de judo.

„Ţară mică, mese puţine” spunea un mare artist de-al nostru, un îndemn numai bun pentru toţi cei care mergem la vot duminica aceasta: mare atenţie la „patrioţii” care vând iluzii! Ar fi şi culmea să ne pricopsim noi, la Iaşi, taman cu cei care au ales să părăsească Chişinăul de teama politicii anticorpuţie validată de către alegătorii Maiei Sandu. 

Radu Popescu a fost consultant politic în Republica Moldova