Iacătă ce avioane mai prinde nea Măricel de la vârful judeţului?

sâmbătă, 02 noiembrie 2019, 02:50
3 MIN
 Iacătă ce avioane mai prinde nea Măricel de la vârful judeţului?

Iată, stimaţi telespectatori, cel mai bun semn că dezastrul de la aeroportul ieşean este unul iminent: şeful giudeţului, nenea Măricel, caută de zor clienţi pentru a-şi vinde avionul proprietate personală cazat în zonă, şi cu care zice-se că nu a mai zburat de vreo doi anişori, stând bietul şi ruginind în ploaie abandonat acolo într-o aplecătoare de şopru desfundată. 

Ca să vedem dacă nea Măricel cere preţul corect l-am convocat pe amicul Archibald Tănase, specialistul nostru în analiza celor ce prind avioane, să ne dea o părere la obiect zburător neidentificat. Aşadar, ştim pe surse că Măricel a cumpărat jucăria, acuma mai mulţi ani, cu 130 de mii de coco. Acuma, însă, ne spun surse din piaţă, Măricel cere pe trocariciul lui zburător nici mai mult nici mai puţin decât 80.000 de coco.

Amicul Archie, după ce a analizat piaţa asta de nişă, apoi a consultat cu date comparative şi site-ul specializat AeroVit.ro, zice că jucăria lui nea Măricel, la ora actuală, nu face mai mult de 30.000 de coco, încărcat, şi cu tot cu TVA. Adicătelea, cam cât un merţan second adus din Germania, cu kilometraj mânărit pe înapoi, dar prezentat ca fiind al unei pensionare nemţoaice de 80 de ani, dintr-un orăşel mic. Pensionară care, evident, în folosea doar ca să meargă duminica la biserica din sat… Hai, bre nene: ne laşi!?

Zâzanie în zbor, între primii doi ieşeni din staff

Şi dacă tot veni vorba de trocariciul zburător al lui nea Măricel, de care mai nou vrea să scape, şi cu care nu a mai zburat de vreo doi anişori, haideţi aşadară să vă povestim niţeluş şi cum a decurs ultimul zbor al şefului de Cejău la manşa acestuia! Căci, zău, chiar merită. Cică atunci l-a invitat pe noul lui coleg de la vârful giudeţului, vicele de cejău Chir Rilă, să-l facă o plimbare peste rotogolul întregii gubernii ieşeni peste care ocârmuiau de numai câteva luni atunci cei doi. Chir Rilă, aventuros cum îl ştiţi nu numai la chestii fierbinţi şi moi, dar şi la altele reci şi tari, s-a urcat imediat în spatele lui Măricel, la manşă.

Ei bine, nu ştim ce s-a petrecut sau ce nu s-a petrecut în zbor, dar, după vreun ceas, când trocariciul zburător a aterizat, Chir Rilă cică a rupt-o la fugă imediat ce s-a deschis uşa, dând din mâini şi blestemând din gură câte şi mai câte, că în viaţa lui bla bla bla… În fine, spre binele ieşenilor şi bunul mers al lucrurilor în administraţie, cei doi s-au împăcat peste puţin timp. Aşa că, vedeţi: e de bine!

**** PONT ****

Materialele de mai sus sunt o parodiere umoristică a realităţilor ieşene şi naţionale, realităţi care sunt tratate la modul cel mai serios în articolele de news ale ediţiei noastre. Orice asemănare cu oameni şi fapte din viaţa reală poate fi, aşadar, pur întâmplătoare.

Comentarii