Caută 
1 MIN
Iaşul e oraşul ales de câteva zeci de mii de basarabeni pentru a fi locul de domiciliu. Presupun că dintre aceştia, bazându-mă pe creşterea explozivă a populaţiei domiciliate în intervalul 2011-2017 (de la 334 407, la 371 889 locuitori), vreo 30 de mii nu şi-au văzut niciodată domiciliul! Şi asta s-a întâmplat nu din cauza aglomeraţiei insuportabile de la adresa de domiciliu (conform unor articole apărute în presa locală sau naţională există adrese unde sunt domiciliate câteva sute de persoane), ci, pur şi simplu, pentru că nu au avut niciodată intenţia să se stabilească în România. E posibil ca alegerea unui domiciliu stabil în interiorul României să fie o etapă necesară obţinerii într-o manieră facilă a cetăţeniei române.
Mi-am propus să abordez subiectul evoluţiei populaţiei în perioada recentă, deoarece pe site-ul HotNews.ro a apărut săptămâna trecută o analiză al cărei titlu e Oraşe care mor şi oraşe care înfloresc. Rezultatele acestei analize au fost ulterior rostogolite pe diverse site-uri de ştiri, inclusiv cele locale din Iaşi, Timiş şi din alte judeţe ale ţării. Cele din zona noastră anunţau că Iaşul are 372 de mii de locuitori, fiind al doilea oraş al României (şi încă detaşat faţă de competitorii Cluj-Napoca şi Timişoara), sugerând publicului cititor mai puţin avizat că e vorba de o creştere de peste 80 de mii de locuitori (populaţia unui oraş precum Piatra Neamţ) într-un interval de numai câţiva ani (2011, anul ultimului recensământ şi 2017 – ultimele date publicate la nivel de localitate pentru populaţia domiciliată).
Intenţia articolului pe care vi-l propun e de a ne lămuri, pe de o parte, care e diferenţa între poulaţia rezidentă şi cea domiciliată, iar pe de altă parte, de a demonta majoritatea concluziilor la care au ajuns autorii analizei. De ce? Pornind de la ipoteze greşite, concluziile nu au cum să fie altfel! Să te bazezi în proiectarea viitorului unui oraş, pe date oficiale, e adevărat, dar care nu sunt de nici un folos proiecţiilor, e o mare eroare!
Pentru a nu profita prea mult de spaţiul editorial limitat, am selectat pentru dumneavoastră câteva fraze pe care le găsim în baza de date Tempo (site-ul INSSE), care definesc ceea ce înseamnă populaţia cu domiciliul stabil şi populaţia rezidentă.
Domiciliul persoanei este adresa la care aceasta declară că are locuinţa principală, trecută în actul de identitate (CI, BI), aşa cum este luată în evidenţa organelor administrative ale statului. În stabilirea valorii acestui indicator nu se ţine cont de reşedinţa obişnuită, de perioada şi/ sau motivul absenţei de la domiciliu.
Populaţia după domiciliu la data de 1 iulie (respectiv la 1 ianuarie, n.r.) a anului de referinţă reprezintă numărul persoanelor cu cetăţenie română şi domiciliu pe teritoriul României, delimitat după criterii administrativ-teritoriale.
Reşedinţa obişnuită poate să fie aceeaşi cu domiciliul sau poate să difere, în cazul persoanelor care aleg să-şi stabileasca reşedinţa obişnuită în altă localitate decât cea de domiciliu din ţară sau străinătate.
Se consideră că îşi au reşedinţa obişnuită într-o zonă geografică specifică doar persoanele care au locuit la reşedinta obişnuită o perioadă neîntreruptă de cel puţin 12 luni înainte de momentul de referinţă.
În populaţia rezidentă sunt incluse persoanele care au imigrat în România, dar sunt excluse persoanele care au emigrat din România.
De aici şi diferenţa consistentă între populaţia cu domiciliul în judeţul nostru şi populaţia rezidentă (935 051, respectiv 789 977 locuitori). Din păcate, nu avem defalcată în baza de date generoasă a site-ului INSSE populaţia rezidentă, care, teoretic, continuă seria statistică a recensămintelor la nivel de localitate. Acest neajuns poate fi suplinit prin faptul că avem la dispoziţie populaţia rezidentă pe mediul urban şi mediul rural, care în cazul judeţului Iaşi se ridică la 364,5 mii, respectiv 425,5 mii locuitori. Observaţi că întreaga populaţie rezidentă a celor 5 centre urbane ale judeţului nostru nu depăşeşte populaţia domiciliată în reşedinţa de judeţ. Cu toate acestea avem o creştere importantă a populaţiei rezidente în perioada ce s-a scurs de la ultimul recensământ – peste 9,4 mii de locuitori pe urban (locul I în România, dacă excludem judeţul Ilfov) şi de 8,3 mii locuitori pe rural (al III-lea loc, dacă excludem Ilfovul din ierarhie, după Timiş şi Cluj).
Pentru că nu avem datele la nivel de UAT, putem doar estima o populaţie de cca. 302-304 mii (o creştere importantă faţă de populaţia de 290,4 mii la RPL 2011) pentru Iaşi, în funcţie şi de evoluţia celorlalte aşezări urbane ale judeţului, care şi-au continuat, cel mai probabil, declinul. Cu această talie, Iaşul rămâne pe poziţia a III-a în rândul oraşelor secundare româneşti, după Cluj-Napoca (cca. 330 mii locuitori) şi Timişoara (probabil uşor sub 320 mii). Toate celelalte oraşe din România ce aveau o talie asemănătoare la recensămintele din 1977, 1992, 2002 şi 2011 şi-au continuat declinul. Municipiul Constanţa mai are cel mult 276 de mii de locuitori, Craiova, până în 260 de mii, Braşovul, vreo 248 de mii, iar Galaţii a căzut sub 240 de mii de locuitori. Asta nu înseamnă că toate aşezările enumerate sunt în declin. Braşovul, de exemplu, se alătură Clujului, Timişoarei sau Iaşului, şi e pe plus demografic, dacă adăugăm evoluţia populaţiei din oraşele şi comunele limitrofe. La fel şi Sibiul!
Am să vă rog să priviţi aceste cifre într-o manieră orientativă. Presupun (din motive greu de explicat!) că până la recensământul din 2021 nu vom mai avea cifre oficiale la nivel de UAT în ceea ce priveşte populaţia rezidentă, cea care e importantă în calcularea unor indicatori economici, precum PIB-ul/locuitor sau cifra de afaceri/ locuitor. Pe săptămâna viitoare.
George Ţurcănaşu este lector doctor la Departamentul Geografie din cadrul Facultăţii de Geografie şi Geologie, Universitatea "Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi
