Ieşenii s-au adunat în număr mare în piaţa Unirii pentru marcarea Unirii Principatelor

joi, 24 ianuarie 2019, 09:51
1 MIN

În ciuda vremii nu tocmai prietenoase mulţi ieşeni s-au adunat în piaţa Uniri pentru a marca Unirea Principatelor Române. La aceasta ora s-au strans in jur de cateva mii de persoane. Programul zilei începe la ora 9.30 cu un moment folcloric „Noi suntem români“.

O oră mai târziu se vor desfăşura activităţile oficiale: un ceremonial religios, discursuri, depunerea de coroane de flori la Ansamblul statuar Alexandru Ioan Cuza, parada militară şi intonarea „Horei Unirii“.

Conform reprezentanţilor Primăriei, printre invitaţii din Republica Moldova vor fi Iurie Leancă şi Andrei Năstase, ultimul urmând să susţină şi un discurs pe scenă. De la ora 11.30 va fi reluat concertul folcloric cu elevii David Simion, Andrei Nicăi, Diana Crăcană, Maria Ionescu / Laura Lavric, Ştefan Pintilii, Claudia Martinică, Aurel Niamţu, Marinică Botea şi Orchestra „Doina Carpaţilor“, Ionuţ Fulea / Dansatorii Ansamblului „Mugurelul“ şi Ansamblul „Plăieşii“ din Republica Moldo­va. În acelaşi timp, tot în Piaţa Unirii, Primăria va oferi o masă populară cu 5.000 de porţii de plăcinte moldoveneşti, ceai şi vin fiert.

Programul oficial mai cuprinde două evenimente: slujba şi depunerea de coroane de flori la mormântul domnitorului Al.I. Cuza (ora 12.30, Biserica Trei Ierarhi) şi dezvelirea bustului poetului naţional georgian Besarion Gabashvili (ora 14.00, esplanada Costache Negri), poet ce şi-a trăit ultima parte a vieţii la Iaşi, la sfârşitul secolului al VIII-lea.

Comentarii