Încă un mic pas pentru Spitalul Regional de Urgențe. S-a emis certificatul de urbanism

joi, 21 mai 2020, 01:50
1 MIN
 Încă un mic pas pentru Spitalul Regional de Urgențe. S-a emis certificatul de urbanism

 Proiectul Spitalului Regional de Urgenţă (SRU) a intrat în faza de autorizare la nivel administrativ. În acest sens, Primăria a emis ieri un certificat de urbanism, pas premergător eliberării autorizaţiei de construire.

 Amintim că Planul Urbanistic Zonal (PUZ) a fost aprobat în Consiliul Local încă din primăvara anului 2018. Ministerul Sănătăţii a solicitat emiterea certificatului de urbanism la aproape şase luni după ce SRU Iaşi a accesat prima parte a finanţării europene nerambursabile (50 milioane euro) necesare pentru derularea investiţiei totale de aproape 500 milioane euro. Restul banilor urmează să fie asiguraţi în programarea bugetară europeană 2021 – 2027. SRU va fi construit în zona Moara de Vânt pe un teren pus la dispoziţie de către Primăria Iaşi încă din toamna anului 2016. Municipalitatea este partener în proiect şi a realizat o serie de studii (urbanism, ridicare topografică, geotehnic etc.) şi a obţinut mai multe avize pentru proiect. Conform studiului de fezabilitate, Spitalul Regional de Urgenţă de la Iaşi va avea 850 de paturi, dintre care 776 pentru îngrijire medicală acută şi 74 pentru îngrijirea critică. De asemenea, unitatea medicală va deţine toate specialităţile unui spital de urgenţă, urmând a fi dotată cu tehnologie de ultimă generaţie.

Comentarii