Invenție medievalâ? O altă istorie a Sfintei Parascheva, scrisă de istoricul Radu Oltean

Dar sfânta nu ca om în viaţă a fost interesantă ci ca moaşte. Ajunse lângă Constantinopol în biserica Sf Apostoli din Epivata/Kallikrateia (azi Selimpaşa) . Şi după aceea…

Povestea moaştelor începe prin descoperirea unor oseminte în afara unui cimitir. În jurul cărora s-a creeat rapid o legendă. Este epoca în care cultul şi negustoria cu moaşte atinsese apogeul. În scurt timp oasele ajung să fie venerate şi sunt atribuite unei sfânte. Ulterior moaştelor li se construieşte şi o poveste. 

În timpul ocupaţiei latine a Bizanţului, după bătălia de la Klokotniţa (martie 1230), ţarul Bulgariei Ivan Asan al II-lea i-a învins pe ”franci” (adică armatele Imperiului latin al Constantinopolului) şi a câştigat hegemonia militară şi politică în Balcani. În 1234 ţarul bulgar a cerut moaştele sfintei de de la Constantinopol pe care vroia să le ducă în Târnovo, noua capitală pe care o dorea un mic Constantinopol. 
Moaştele au fost obţinute gratuit (în schimbul unor concesii diplomatice şi economice) şi aduse triumfal în Târnovo (1238) unde au fost depuse într-o biserică special construită (Sf. Petka) din cetatea Ţareveţ (oraşul medieval Veliko Târnovo se întindea pe 2 platouri carstice separate de meandrele rîului Yantra; unul e Ţareveţ vizitabil şi restaurat, altul e Trapeziţa, sit arheologic, nevizitabil). La festivităţi a fost prezent patriarhul Marcu din Preslav. 

Datorită lipsei unei descrieri canonice a vieţii ei, încă din vremea Ţarului Ivan Asan al II-lea, Sf. Parachiva/Petka i-a fost scrisă o variantă oficială a poveştii vieţii ei.
 Ulterior, Patriarhul Eftimie de Târnovo (1325-1403) a scris ”Viaţa şi peregrinările Sfintei Petka şi felul cum a fost adusă în minunatul oraş Târnovo”. Această lucrare scrisă cu mult talent a cunoscut o mare răspândire în Balcani, chiar dincolo de graniţele Bulgariei. De când a fost adusă la Târnovo, Sfânta a devenit patroana Bulgariei, fiind cea mai respectata sfântă bulgară din secolele 13-14. În istoriografia internatională, mai ales slavă este deseori numită Sveta Petka Bulgarska (a Bulgariei) sau Turnovska (de la Târnovo). Datorită creştinării pe filieră bulgară a românilor din Valahia şi Moldova, cultul Sf Paraschiva/Petka a penetrat şi la nordul Dunării. 

Numele grecesc al sfintei era ”paraskevi” (Παρασκευή) adică ”vineri”. De aceea în Balcani şi ţările române, sfânta a penetrat în cultura populară ca Sfânta Vineri. Numele bulgăresc (vechi slav) al sfintei – Petka, înseamnă acelaşi lucru (vineriâпетък, petăk, de la petâcinci, a cincea zi). Deci, balcanicii şi grecii o numesc chiar Sfânta Vineri. Numai românii o numesc cu numele grecesc, fără să facă legătură cu buna Sf. Vineri atât de des prezentă în basme. Cel puţin, până acum, nu am observat ca în cultura populară română contemporană, oamenii să ştie că Sf.Paraschiva este aceeaşi cu Sf. Vineri, deşi există nenumărate biserici cu hranul Sf. paraschiva care sunt numite Sf. Vineri

Istoria moaştelor continuă spectaculos şi dramatic. În secolul al 14-lea, cand Târnovo a fost în pericol de a fi ocupat de otomani, moaştele au fost mutate la Vidin capitala unui mic ţarat bulgăresc, condus la acel moment de ţarul Straţimir. Dar în următorii ani turcii s-au apropiat şi de Vidin. În 1393, osemintele ei au fost transferate la Belgrad, în Biserica Ružica, din interiorul faimoasei cetăţi Kalemegdan. Chiar sultanul Baiazid I a oferit moaştele despotului sârb Ştefan Lazarevic. Însă în 1521, moaştele au fost luate din Belgrad la cererea patriarhului din Constantinopol, care le-a cerut sultanului. Şi astfel, sfintele oseminte au fost readuse după 238 ani înapoi pe malul Bosforului. În Istanbul au fost mai multe biserici care au adăpostit moaştele înainte de a fi transformate în moschei: Theotokos Pammakaristos devenită Fethye Djami, apoi în biserica Blancherne, Sf. Dumitru si apoi în bis. Sf Gheorghe din Fanar, actuala catedrală patriarhală.

De aici la au fost luate şi aduse la Iaşi în urma negocierilor dintre patriarhia de la Constantinopol şi Vasile Lupu. In 1641. Mai sunt însă multe detalii de spus despre istoria bisericilor care au adăpostit aceste moaşte de-a lungul timpului. În Bulgaria şi Serbia sunt ff numeroase bisericile cu acest hram… În sfârşit…

Biserica ortodoxă românească trece foarte rapid peste faptul că Sveta Petka – cum e numită în Balcani – a fost sfânta patron şi protector al celui de-al doilea Ţarat Bulgar, încercând să o românizeze cât mai mult pe sfânta grecoaică de lângă Constantinopol. Nu cred că există mulţi pelerini care să cunoască importanţa cultului acestei sfinte în evul mediu din Balcani. Clerul român pare să facă eforturi ca în mintea românilor sfânta să fie asimilată în totalitate românismului. Aşa cum a făcut şi cu alţi sfinţi, precum Sfinţii martiri de la Niculiţel care din Philipos, Attalos, Zoticos, Kamasos, sfinţi greci 100%, dintr-un teritoriu bizantin (Dobrogea) au devenit prin românizare forţată Zotic, Atal, Camasie şi Filip. 

În toate textele ortodoxe româneşti găsite pe net se trece ff uşor peste faptul că moaştele ei au trecut si pe la Târnovo, Vidin sau Belgrad şi care a fost rostul lor pe acolo… Istoriografia sfintei în lb. română e subţire şi superficială. Grosul bibliografiei despre acest subiect e in limba bulgară, franceză, sârbă. 

SURSA: art-historia.blogspot.com