Kaufland deschide magazinul din Tătăraşi la sfârșitul acestei luni

miercuri, 02 februarie 2022, 03:00
2 MIN
 Kaufland deschide magazinul din Tătăraşi la sfârșitul acestei luni

Supremarketul va fi delimitat de străzile Aurel Vlaicu şi Ignat

 

Noul magazin Kaufland din Tătăraşi va fi deschis la sfârşitul lunii februarie. Lanţul de retail a amplasat un anunţ în acest sens la şantier, ziua inaugurării fiind stabilită pentru 24 februarie. Lucrările la magazin au fost autorizate vara trecută de către Primărie, în condiţiile în care, anterior, la început de an, a avut loc pregătirea terenului. Suprafaţa desfăşurată a supermarketului ajunge la peste 6.500 mp, iar parcarea va avea 300 de locuri. De asemenea, pe o suprafaţă de 4.000 mp vor fi amenajate spaţii verzi. Construirea magazinului presupune şi o serie de amenajări privind circulaţia. Astfel, potrivit planului urbanistic aprobat încă din anul 2020 de către Consiliul Local (CL), un acces pietonal suplimentar este amenajat pe latura de vest a amplasamentului prin intermediul unui pod (din str. Ignat).

Celelalte amenajări fac referire la: acces carosabil din str. Aurel Vlaicu (pe laturile de nord şi est) şi realizare acces pentru maşinile de aprovizionare. În prezent, lucrările sunt în curs de finalizare. Amintim că Kaufland are în derulare la Iaşi mai multe proiecte, iar cel mai mare vizează construirea celui de-al treilea centru logistic din ţară pe raza comunei Miroslava. Centrul regional va fi construit în imediata vecinătate a parcului industrial I, respectiv cel de lângă fabrica BorgWarner. Lanţul de retail deţine terenuri în suprafaţă totală de peste 40 hectare, iar suprafaţa construită va fi de 9 hectare. În trei depozite de mari dimensiuni vor fi 11 hale, iar fiecare dintre acestea va avea cel puţin 28 porţi. Potrivit planului urbanistic, parcarea centrului va dispune de 435 de locuri pentru vehicule mici şi 169 locuri pentru TIR-uri.

Kaufland are în pregătire şi două proiecte pentru construirea a încă două magazine: unul în CUG (fosta platformă Fortus, în vecinătatea Centrului Expoziţional Moldova) şi celălalt în Galata (în apropierea intersecţiei şos. Iaşi – Voineşti cu str. Camil Ressu). Toate cele trei proiecte enumerate mai sus sunt în diverse etape de autorizare, iar lucrările ar putea începe chiar din acest an, în funcţie de strategia de dezvoltare a lanţului de retail.

Comentarii