La Centenar

Vlad Ciobanu are perfectă dreptate. El sintetizează o parte din hibele României din perioada postdecembristă. Dacă în perioada comunistă putea exista o Românie ca stat unitar cu o infrastructură precară, în epoca e care o traversăm observăm din ce în ce mai mult că acest fapt ne creează mari probleme. Dacă în lagărul socialist unitatea celor trei provincii româneşti era de neclintit, iată că în epoca tranziţiei, mai cu seamă după intrarea României în rândul ţărilor Uniunii Europene, anomaliile acestea ies la suprafaţă, producând fisuri nu numai de ordin economic, ci şi în mentalul colectiv. Pentru ardeleni, de pildă, e mai uşor să ajungi la Viena sau la Berlin decât în capitală. Având căi ferate pe care trenurile circulă ca acum o sută de ani, fără autostrăzi, şi fără căi aeriene care să lege oraşele mari între ele, unitatea teritorială a României începe să se clatine. Decalajele între aceste regiuni se accentuează. Diferenţele de mentalităţi cresc.

Legat de această chestiune, după cum se ştie mai zilele trecute, primarii din Timişoara, Cluj-Napoca, Arad şi Oradea au lansat în mediul public un proiect de mare anvergură: Alianţa Vestului. Aceasta alianţă, conform declaraţiei protagoniştilor, este un parteneriat menit să atragă fonduri europene direct de la Bruxelles pentru proiecte comune ale celor patru oraşe ardelene, cum ar fi „accelerarea realizării Autostrăzii Transilvania, susţinerea Autostrăzii Timişoara – Belgrad, dezvoltarea unui tren de mare viteză între cele patru oraşe, finalizarea centurilor, dezvoltarea aeroporturilor, a unei reţele de transport public intraregional şi interregional, creşterea mobilităţii ecologice prin proiecte de tramvai, troleibuz, metrou metropolitan şa.“ Observăm că Alianţa vorbeşte de căi ferate rapide şi de autostrăzi care să lege marile oraşe de infrastructura europeană. Nu se pomeneşte nimic nici de Bucureşti, nici de Moldova.

Nici Moldova nu s-a lăsat mai prejos şi a fondat la scurt timp după Alianţa Vestului, Alianţa Nord-Estului. Dar spre deosebire de ardeleni, primarii celor şapte oraşe din Moldova au drept obiectiv, printre altele, realizarea celor două autostrăzi, cea de la Iaşi la Târgu Mureş şi cea care leagă nordul de sudul ţării. Ca întotdeauna, moldovenii nu se dezic de unionismul lor.

Demarată în anul Centenarului, iniţiativă edililor celor patru oraşe ardeleneşti pare un proiect viabil, ce se poate concretiza cu sprijinul forurilor de conducere comunitar În fond, de ce primarii celor patru mari oraşe din Ardeal ar trebui să stea cu mâinile în sân aşteptând ca problemele lor regionale să fie rezolvate în capitală şi să nu aibă iniţiativă proprie?! Există, multe suspiciuni legate de această chestiune. Cea mai gravă e cea legată, desigur, de tendinţa de secesiune.

Memorabilă şi, într-un fel, alarmantă prin radicalismul afişat, rămâne, în acest sens, intervenţia lui Cristian Tudor Popescu la postul de televiziune DIGI 24, în legătură cu Ardealul. „Transilvania are o tradiţie europeană, iar unirea cu România în 1918 s-a făcut nu pentru că şi-ar fi dorit aceasta din conştiinţă naţională, ci pentru că împrejurările – programul idiot de deznaţionalizare practicat de autorităţile ungare – au împins-o să facă acest pas. Altfel, Transilvania ar fi putut să devină o Elveţie a Balcanilor, fără să se unească neapărat cu România. Iar dacă autorităţile de la Bucureşti împing acum ţara în afara Uniunii Europene, există riscul ca Transilvania să meargă pe alt drum“.

Chestiunea asta cu o Transilvania ca Elveţie a Balcanilor va prinde teren în timp. Mulţi ardeleni deja visează la acest fapt. Dacă falia dintre Bucureşti şi celelalte provincii se va adânci, atunci mişcările separatiste se vor accentua şi ele. Asta cu atât mai mult cu cât astăzi nu mai putem vorbi de „programul idiot de deznaţionalizare“ practicat pe vremuri de autorităţile maghiare. Astăzi, cele două comunităţi, beneficiind şi de o politică maleabilă a autorităţilor de la Bucureşti, cele două comunităţi, română şi maghiară, trăiesc destul de paşnic. Iar vechile asperităţi istorice au fost uitate.

„Nu suntem uniţi“, spune Vlad Ciobanu în acelaşi interviu. „La nivelul reacţiilor simple, la nivelul mentalului, continuă el, ardelenii fac busturi şi monumente de ardeleni, mai puţin Mihai Viteazul şi Eminescu; moldovenii cu moldoveni şi sudicii cu sudici. Când veţi vedea bustul lui Brâncuşi la Iaşi sau la Suceava, un bust al lui Ştefan Cel Mare sau Creangă la Craiova, la Sibiu sau la Arad, înseamnă că ne-am unit.“

Dar dacă am fi avut autostrăzi peste Carpaţi şi trenuri care să circule cu mare viteză între cele trei provincii româneşti, nu cu viteza melcului, sau dacă am fi dezvoltat la timpul potrivit căi aeriene accesibile, mişcarea aceasta de centrifugare nu ar fi avut loc. Cineva, nu ştim cine, însă a vrut ca diferenţele istorice să se accentueze. Să sperăm ca viitorul să ne re­aducă în suflet credinţa că pute­rea unei naţii stă în unitatea ei.

Nichita Danilov este scriitor şi publicist