Lazăr, despre noua sa candidatură: Ministrul să nu țină cont de „sentimente”

marți, 19 martie 2019, 09:14
1 MIN
 Lazăr, despre noua sa candidatură: Ministrul să nu țină cont de „sentimente”

Ministrul Justiției, Tudorel Toader, a declarat, referitor la candidatura lui Augustin Lazăr pentru un nou mandat la șefia Parchetului General, că ”orice procuror are voie să se înscrie”. Pe de altă parte, Augustin Lazăr spune că acesta nu trebuie să țină cont de ”sentimente” în ceea ce privește propunerea unui nou procuror general, ci de competențe și capacitate de a conduce eficient o instituție.

Întrebat în legătură cu procesul în care Lazăr contestă în contencios administrativ revocarea sa din funcția de procuror general al României și cum crede că se va termina acest proces, ministrul a comentat sec: ”În spiritul statului de drept”.

La rândul său, Augustin Lazăr a declarat că va candida pentru un nou mandat pentru că este nevoie de stabilitate și continuitate, iar ministrul Justiției, care a încercat revocarea sa din funcție, nu ar trebui să țină cont de ”sentimente” în luarea unei decizii.

”Nu ar trebui să discutăm despre sentimente, ci despre capacitatea de a conduce eficient o instituție și nimeni nu ar trebui să pună mai presus sentimentele decât interesele de a avea la vârf oameni experimentați, care pot conduce eficient instituții”, a comentat Augustin Lazăr.

hotnews.ro

Comentarii