Liberalii penali Alexe și Chirica au parazitat două evenimente private. Disperați să-și facă imagine! ( P)

joi, 04 mai 2023, 13:45
3 MIN
 Liberalii penali Alexe și Chirica au parazitat două evenimente private. Disperați să-și facă imagine! ( P)

„Infernalele mașinării de propagandă și manipulare ale primarului și președintelui Consiliului Județean Iași au inundat rețelele de socializare, săptămâna trecută, cu fotografii și articole de la două manifestări. Inaugurarea la Iași a celei mai mari clădiri de birouri din România, dar și Gala Destinația Anului au fost prilejuri pentru primarul Mihai Chirica și Costel Alexe, șeful CJ, să se lipească de aceste evenimente pentru propriul câștig electoral. 

Ce au făcut cei doi, Chirica și Alexe, este o dovadă de cinism fără margini. Argumentele sunt simple: 

1) Cea mai mare clădire de birouri din țară, care a costat 120 milioane de euro, este o investiție 100% privată. Primăria și Consiliul Județean nu au niciun merit. 

Dezvoltatorul privat a investit acești bani în ultimii 2-3 ani. Chirica și Alexe să arate ce obiective de anvergură similară au avut ei în aceeași perioadă. În afara celor 30 de tramvaie și a reabilitării a trei clădiri de patrimoniu (realizate cu bani europeni) ce a făcut, concret, primarul pentru Iași? Dar președintele Consiliului Județean, în afară de machete și promisiuni, a demarat vreo lucrare importantă pentru viețile ieșenilor? Răspunsul vi-l dau tot eu: nu, n-au făcut nimic pentru Iași. 

2) Gala Destinația Anului, organizată la Iași, este o altă mostră de ipocrizie. Da, Iașul este frumos. Însă, în mare parte, aprecierea de care se bucură este datorită zestrei nemaipomenite de monumente istorice. Palatul Culturii, Trei Ierarhi, Mitropolia, Palatul Roznovanu, Teatrul Național sau Biblioteca Centrală Universitară n-au fost făcute sau măcar renovate nici de Chirica și nici de Alexe. 

Ca ieșean, îmi crapă obrazul de rușine când trec pe pietonalul Ștefan cel Mare, pe axa istorică de la Palat la Mitropolie și văd dezastrul: căsuțele care s-au permanentizat și la care se vând chiloți, căciuli și ii contrafăcute. Sau parcul dintre Mitropolie și Teatru la care a început reabilitarea, dar la care amenajările avansează în ritm de melc. 

Pentru a șaptea oară în cele două mandate ale lui Chirica se discută iarăși despre restaurarea Grădinii Copou. Aproape anual, primarul scoate planșele de la naftalină. În acest caz, discuția suportă două direcții: 

– în primul rând, ultima valoare vânturată: 5 milioane de euro cu care Primăria vrea să scoată asfaltul și să pună pavele, să mai taie din copaci și să reabiliteze o fântână arteziană. Miroase a un mare tun financiar.
– în al doilea rând, proiectul este contestat vehement de specialiști, urbaniști și arhitecți deopotrivă. Primăria refuză cu obstinație să facă un concurs de soluții  la care să vină cu proiecte experți de talie europeană. Investiția în Parcul Copou, unul dintre cele mai puternice simboluri ale Iașului, este gândită doar de cei din Primărie, aceiași protagoniști care au doborât, cu drujbele lor, teii de pe pietonalul Ștefan cel Mare, o altă emblemă a orașului. 

Acesta este adevărul din spatele fotografiilor pe care le-ați văzut zilele trecute. Liberalii Mihai Chirica și Costel Alexe s-au lăudat cu munca altora. Pentru că ei nu sunt în stare să facă nimic.” – senatorul Maricel Popa, președintele PSD Iași. 

Departamentul de comunicare al PSD

Comentarii