Memoria este o haină

Movie line dintr-un film oarecare

German. Un serial cu medici. „Oamenii ştiu preţul la toate cele şi habar n-au de valoare lor.” O spune un profesor de medicină pensionat care suferă de Parkinson. Boală rezumată tot de el după cum urmează: „Parkinson este o variantă a demenţei. Creierul şi corpul nu se mai înţeleg”.

Am avut un vecin (la Amnaş) care a suferit de boala asta. Din păcate, deocamdată nu există soluţie la ea. Şi e trist, foarte trist să vezi pe cineva conştient, dar lipsit de minimum control asupra lui însuşi.

Apropo de filme

Da, serialul de mai sus n-o fi el vreunul care să spargă gura târgului, dar… Dar iată, am rămas cu ceva din el. Pretenţia minimă a unui film e să-ţi ofere un moment de distracţie (în sens englezesc). Abia dacă nu realizează nici măcar asta e un chix.

Ideologia şi mijloacele

Da, pentru activiştii radicali, adicătelea gata duşi cu pluta, ideologia scuză mijloacele. Dar, vorba unui slogan la protestele recente ale agricultorilor germani, „ideologia nu ţine de foame”.

Despre genii

Geniile n-au patrie. Sau n-au nevoie de. Deşi…

Ştire din România

„Canistra a luat foc, la fel şi victima neatentă.” Cică de la o petardă aruncată. Semnat: Digi24.

Blestem

Paştile mamii voastre/ de cârnăţari împuţiţi/ care nu mai reuşiţi/ să faceţi/ un cârnat adevărat!

Pseudo-Haiku

Cu un fir de aţă/ prins de viaţă.

The Guernsey Literary and Potato Peel Pie Society

Un film de Mike Newell din 2018, văzut dublat în germană (Liebe Juliet). Fain. Din care am rămas, printre altele, cu un citat dintr-un autor citat în film, anume din Charles Lamb: „Mulţumit cu puţin, dar cu dorinţa de mai mult.”

O filosofie de viaţă, aş zice, sănătoasă.

De unul singur…

De unul singur/ toate drumurile-s lungi,/ chiar şi de mai repede ajungi.

Movie line

Da, cum ziceam (dacă n-am făcut-o explicit, am făcut-o implicit), poţi descoperi în orice film cât de cât valabil ceva fain. De pildă vorba asta: Some day isn't a day of the week. Într-o zi nu-i o zi a săptămânii, adică. O spune Joe Roberts (personaj principal masculin – trebuie spus, între timp, căci avem de acum personaje masculine după nume, dar autodeclarat feminine după „simţire”), citându-l pe tatăl său jucat de, ei da, Patrick Duffy (Bobby din Dallas) în A Christmas Promise (O promisiune de Crăciun).

Cât durează o eternitate?

Îndeobşte, o viaţă de om. Atâta doar că o viaţă de om poate fi foarte scurtă…

Date statistice

Din filmul Leberkäseland (Ţara brânzei de ficat – scuze, dar n-am găsit altă traducere la acest mezel tipic german), cu o familie tânără de turci imigraţi în Germania, am aflat aşa: că în 1960 în RFG erau 1500 de turci, iar în 1962 au fost deja 200000!

Ulterior, după 1968, Germania federală (adică cea de Vest) şi-a schimbat binişor politica de imigraţie, facilitând (în fel şi chip, inclusiv prin plăţi pe cap de etnic german din Estul Europei, de pildă saşi şi şvabi din România) aducerea unor cetăţeni mai lesne integrabili în societatea germană.

Abel und Kainer – o recomandare

Nu încetez să mă mir ce filme faine germane sunt pur şi simplu ignorate de piaţă (piaţa noastră, în cazul de faţă). Unul dintre ele este Heute stirbt hier Kainer (Azi aici moare Kainer, 2021). În titlul original avem un joc de cuvinte, în măsura în care numele de Kainer sună a keiner, deci niciunul. Care Kainer cumpără un pistol şi un singur cartuş şi pleacă la întâmplare undeva la ţară, într-un sat ce seamănă ca locaţie cu cel al copilăriei în care a crescut. Unde are loc o comedie neagră, o pastişă după niscaiva filme americane, dar bine, convingător realizată.

Citat din Kainer: „Un comic a spus cândva că fiecare chestie are trei părţi: una pozitivă, una negativă şi una comică.”

Ca fapt divers, personajul feminin principal se numeşte Marie Abel.

Iaca, se poate

Se poate, adică, şi în Germania (nu doar la noi): Un funcţionar din Germania a încasat timp de cinci ani câte 70000 de euro/an, nefăcând nimic, ba stând chiar acasă, în home office! Şi, am aflat la ştirile RTL, nu e un caz singular: în multe instituţii de stat ar exista aşa-zise posturi de garare înainte de pensionare, unde ajungi când faci vreo boacănă, dar nu poţi fi concediat – ori când cineva sus-pus te vrea neutralizat.

Memoria este o haină

O haină (mai mult sau mai puţin) mâncată de molii.

Michael Astner este poet, traducător şi publicist