Mesaje şi pretenţii de campanie

Ne apropiem de momentul intrării în campania electorală pentru alegerile europarlamentare. Întrucât aceasta este deja golită de sens din cauza unei legislaţii prea restrictive, iar suprapunerea cu referendumul va deturna o parte din energiile politice, ne putem aştepta la un dezinteres şi mai accentuat decât acum cinci ani, în privinţa temelor europene. Totuşi, o dispută plictisitoare e preferabilă absenţei oricărei dispute.

În aceste condiţii, va fi interesant să vedem cum îşi va promova PSD discursul axat pe ţărişoara noastră căreia străinii îi vor răul. Ambalat în muzică de fanfară şi tarafuri şi centrat pe enunţuri despre roşii sau gogoşari, el ar putea fi un mediu adecvat pentru un mesaj eurosceptic nu foarte virulent. Desigur că va fi şi un test în perspectiva prezidenţialelor, când candidatul acestui partid – indiferent dacă va fi domnul Liviu Dragnea sau altcineva – ar putea să ignore mai uşor încruntările socialiştilor de la Bruxelles.

Nu este clar dacă el va putea fi combinat cu o încercare de a valorifica semestrul preşedinţiei comunitare. Până acum, partidele de guvernământ nu au făcut-o – şi nici nu au părut interesate de această temă. După cum se ştie, evaluările vor veni mai târziu, defalcate pe arii de politică publică, din partea a numeroase think tank-uri sau grupuri de interese. Nu ar fi exclus ca, în toamnă, România să aibă parte de "note" mai bune decât am anticipa, iar în acest caz meritul va aparţine în primul rând secretarilor de stat însărcinaţi cu gestionarea agendei Consiliului. Totuşi, pare bizar faptul că dinspre partidele de guvernământ (încă) nu au venit încercări convingătoare de a instrumenta această poziţie.

Este de aşteptat, apoi, ca orice dezbatere pe teme electorale – presupunând că vom avea parte de aşa ceva – să ajungă la fondurile europene, respectiv la competenţa unora şi incompetenţa celorlalţi în materie de absorbţie. După cum se ştie, europarlamentarii nu se ocupă cu aşa ceva. Probabil, însă, că mulţi vor considera că este bine să ne răsfeţe cu asemenea enunţuri, în loc să ne povestească despre chestiunile oarecum plicticoase de care chiar se vor ocupa.

N-ar fi exclus să avem parte şi de discuţii pe marginea competenţelor membrilor PE de a dezbate situaţia în privinţa democraţiei şi statului de drept în ţările membre şi, în cazul unor acţiuni formale de tip "art. 7", de a vota. În cazul puterii, ideea că a critica guvernul este sinonim cu a critica ţara ar putea face obiectul unor mesaje de campanie, cu atât mai mult cu cât s-ar armoniza cu posibila strategie de tip euroscepticism soft, descrisă mai sus. Nu ar fi destinate întregului electorat, dar ar putea contribui la mobilizarea simpatizanţilor PSD şi ALDE. Împreună, cele două subiecte ar putea constitui temele centrale ale unei naraţiuni de campanie.

PNL şi Alianţa USR-PLUS nu au lansat, până acum, discursuri consistente pe teme europene. Îşi pot asuma problematica referendumului şi pot spera că, aşteptând, dinamica pozitivă din sondaje va continua. Totuşi, convingerea că o mulţime de cetăţeni ard de nerăbdare să te voteze, chiar dacă tu nu spui nimic nou de un an şi jumătate – doi ani, ar putea face obiectul unor discuţii interesante.

În fine, pentru că scrutinul european este unul de rang secund, prin comparaţie cu cele interne, şi pentru că vor fi mai puţin relevante calităţile de orator sau cele de combatant, ar merita să privim cu atenţie şi detaşare oferta politică. În mod normal, orice partid cu pretenţii ar trebui să ne propună, pe locuri eligibile, doi-trei candidaţi pe care să ni-i închipuim – fără prea mari eforturi – în funcţia de vicepreşedinte al PE sau de preşedinte al unui comitet parlamentar important. Nu este o cerere exagerată, după cum n-ar fi exagerată aceea ca orice partid serios să poată propune, din rândurile membrilor sau apropiaţilor săi, un candidat pentru funcţia de comisar. Ultima este, însă, ceva mai exigentă. În cazul europarlamentarilor, ar fi mai complicat să le ceri anvergura pentru a deveni lider al unui grup politic, pentru că aici nu mai funcţionează algoritmul naţional. Sau, în fine, am putea cere partidelor să plaseze pe listă şi pe cineva care, dacă este rechemat în ţară, poate face faţă în funcţia de prim-ministru.