Mituri despre proteste

Fostul parlamentar PSD Sebastian Ghiţă, fugit în Serbia, i-a ameninţat luni cu bătaia pe cei care protestează în stradă faţă de modificarea legilor justiţiei. El a spus într-o intervenţie telefonică la România TV, postul pe care îl patronează, că îi va trimite pe membrii PRU – partidul de extrema dreaptă în care s-a înscris – "să le dea o mamă de bătaie" protestatarilor #rezist. În aceeaşi zi, senatorul PSD Liviu Pop, fost ministru pentru Dialog Social (!), a declarat că este inacceptabil ca actorii sau oricine altcineva din societate să susţină protestele procurorilor şi judecătorilor faţă de ordonanţa 7. Cu o zi înainte, circa 30 de şefi de tribunale şi curţi de apel, în nume propriu, au semnat o scrisoare împotriva protestelor magistraţilor. Presa a relatat că mulţi dintre ei au legături de rudenie sau de amiciţie cu oameni din cercul de influenţă a PSD. De unde atâta nervozitate şi frustrare în rândul "găştii" aflate la putere? N-au obţinut tot ce şi-au dorit?

Nu prea. Cei care susţin că protestele paşnice împotriva modificărilor din justiţie sau împotriva liderilor PSD nu au niciun rezultat se înşală. Să ne gândim cum ar fi arătat astăzi România dacă toate modificările legislative operate prin ordonanţă de urgenţă – Parlamentul nu există în logica de legiferare a lui Dragnea – şi-ar fi păstrat forma iniţială. Dacă nu ar fi fost modificate, renegociate, abrogate parţial sau atacate pentru vicii de constituţionalite. Toate faptele penale care-i privesc pe politicieni ar fi fost dezincriminate, cei deja condamnaţi sau urmăriţi penal ar fi beneficiat de amnistie şi graţiere, magistraţii incomozi ar fi fost reduşi la tăcere, sistemul privat de pensii ar fi fost naţionalizat, miliardele de euro din PNDL şi Fondul Suveran de Investiţii ar fi ajuns deja în buzunarele liderilor PSD. Acesta a fost de la început planul lui Dragnea şi al lui Vâlcov şi trebuia finalizat în primele luni de guvernare, până în vara lui 2017, cât timp PSD păstra o favorabilitate confortabilă în ochii electoratului. Nu le-a mers dintr-un singur motiv: un segment important al societăţii s-a revoltat, a protestat şi încă protestează. Sigur, unele măsuri şi-au găsit în final o formă normativă (de multe ori, reversibilă), dar cu nişte costuri de imagine pe care autorii "programului de guvernare" nu le-au anticipat.  Protestele le-au mâncat zilele lui Dragnea, Ghiţă, Vâlcov şi ceilalţi. "Blietzkrieg-ul" imaginat în toamna lui 2016 a eşuat.

Românii au obosit să protesteze. Un alt mit uşor de contrazis, întreţinut de cei aflaţi în siajul puterii. Mâine, 15 martie, de la ora 15, timp de 15 minute, sute (unii spun mii) de firme şi zeci de mii de angajaţi îşi vor întrerupe programul de lucru în semn de protest faţă de lipsa autostrăzilor. N-a obosit nimeni, din contră, unii au prins mai mult curaj. Patronii care s-au raliat acţiunii iniţiate de Ştefan Mandachi pierd mai mult decât studenţii sau angajaţii care dau o fugă duminică seară în piaţă. Şi cu toate astea, înţeleg că riscul de a băga capul în nisip e prea mare. La fel cum au înţeles magistraţii, actorii, bancherii şi sutele de mii români ieşiţi în stradă.