Multe si marunte: Cahill l-a refuzat pe Federer

marți, 20 martie 2018, 02:43
5 MIN
 Multe si marunte: Cahill l-a refuzat pe Federer

Tony Godsick, agentul lui Roger Federer, a adus în spaţiul public un episod mai puţin ştiut din viaţa lui Darren Cahill, antrenorul româncei Simona Halep. Darren Cahill a fost la un pas să devină antrenorul lui Roger Federer, deţinător a 20 de titluri de Grand Slam. S-a întâmplat în anul 2009, atunci când Federer l-a ofertat pe Cahill, acesta mergând chiar într-un stagiu de pregătire alături de elveţian, la Dubai. Darren i-a refuzat însă propunerea actualului lider mondial, nearătându-şi disponibilitatea să călătorească pe întreaga durată a anului, mai ales în Europa. Asta din cauză că familia sa locuieşte în Las Vegas, Nevada, şi nu a dorit să stea departe de copiii care erau mici la acea vreme. Au urmat şase ani în care Cahill nu a semnat niciun parteneriat full-time, deşi mulţi jucători şi l-ar fi dorit în staff. Simona Halep a avut cea mai mare putere de convingere, iar australianul lucrează cu normă întreagă în echipa ei din anul 2016. Ceilaţi doi jucători pe care Darren i-a antrenat în regim full-time sunt Andre Agassi (2002-2006) şi Lleyton Hewitt (1999-2001).

Ryan Day, învingător la Circ

Galezul Ryan Day a câştigat, duminică seară, competiţia de snooker Romanian Masters de la Circul Metropolitan din Capitală, după ce l-a învins în finală, cu 10-8, pe englezul Stuart Bingham. Englezul, fost campion mondial, în 2015, a condus cu 4-0 şi 5-4 după prima sesiune, dar şi cu 8-7, înainte ca adversarul său să câştige trei frame-uri la rând şi să-şi adjudece victoria.  Până la finală, Day i-a întrecut pe Barry Hawkins, John Higgins şi Kyren Wilson, cedând doar trei frame-uri. Ryan Day, 37 de ani, a câştigat al doilea turneu consecutiv, după ce în urmă cu o săptămână se impusese la Gibraltar Open. Pentru succesul de la Bucureşti, Day va primi un premiu de 50.000 de euro.

Sport murdar, fotbal curat?

Medicul naţionalei  de fotbal Rusiei, Eduard Bezuglov, a declarat, luni, că în opinia sa campionatul rus este cel mai curat din lume. Cu trei luni înainte de startul turneului final al Cupei Mondiale, naţionala Rusiei este ţinta suspiciunilor, în contextul scandalului de dopaj instituţionalizat care făcut ca Rusia să lipsească de la ultimele două ediţii ale Jocurilor Olimpice. “Nu există nimic în lume asemănător cu ce este la noi. Cu alte cuvinte, nu ştiu alt sport în care să nu există suspiciuni legate de substanţe dopante. Însă în fotbalul rus nu există această problemă”, a spus Bezuglov pentru RIA Novosti. El a precizat că federaţia rusă şi Agenţia Antidoping din Rusia fac cursuri obligatorii online şi publică ghiduri medicale pentru echipele din toate eşaloanele. După suspendarea laboratorului antidoping din Rusia, în noiembrie 2015, 1.500 de eşantioane ale jucătorilor ruşi au fost testate în străinătate. “În toată această perioadă nu a existat niciun test pozitiv”, a adăugat medicul rus.

Fraţii Yakin se dau la arbitri

Fraţii Murat Yakin şi Hakan Yakin, antrenorul principal şi secundul de la Grashopper Zürich, au fost suspendaţi trei jocuri, respectiv cinci jocuri, pentru că i-au insultat pe arbitri la un meci de campionat cu Lausanne. Comisia de Disciplină a ligii elveţiene l-a suspendat cinci meciuri pe Hakan Yakin pentru “insulte dure faţă de brigada de arbitri” la meciul din 3 martie cu Lausanne, scor 0-0. Murat Yakin a fost suspendat trei jocuri pentru că i-a insultat pe arbitri la jocul din urmă cu două săptămâni, la care a fost trimis în tribună în minutul 85.Cei doi pot face apel în termen de cinci zile.

Anchete la Marseille şi Lyon

Grupările Olympique Marseille şi Olympique Lyon sunt vizate de proceduri disciplinare ale UEFA după meciurile cu Athletic Bilbao, respectiv ŢSKA Moscova, disputate săptămâna trecută în optimile de finală ale Ligii Europa. Clubul Olympique Marseille este acuzat de aprinderea şi aruncarea de petarde şi de incidente în public la partida din deplasare cu Athletic Bilbao, scor 2-1. Cazul va fi analizat joi de Corpul de Control, Etică şi Disciplină al UEFA. Gruparea Olympique Lyon riscă sancţiuni pentru aprinderea şi aruncarea de petarde, incidente în public, comportament rasist şi blocarea scărilor la meciul cu ŢSKA Moscova, scor 2-3. Acest caz va fi analizat la 31 mai.

Bătăuşii au fost suspendaţi

Clubul Auxerre anunţă că a suspendat contractele şi salariile jucătorilor Pierre-Yves Polomat şi Michael Barreto, care s-au luat la bătaie pe teren, în timpul meciului cu Quevilly-Rouen, din Ligue 2. Cei doi jucători riscă rezilierea contractelor. Pierre-Yves Polomat, 24 de ani, şi Michael Barreto, 27 de ani, au sosit la Auxerre vara trecută, primul de la Saint-Etienne, iar cel de-al doilea de la Orleans. Cei doi s-au luat la bătaie pe teren în timpul meciului din deplasare cu Quevilly-Rouen şi au fost eliminaţi. Nu se cunoaşte motivul încăierării. Primul care a intervenit să-i oprească a fost un adversar, apoi membri ai stafurilor, arbitrul şi ceilalţi jucători, dar cu greu au putut fi despărţiţi..Bătaia s-a produs la scorul de 3-1 pentru Quevilly-Rouen, iar partida, contând pentru etapa a XXX-a a Ligue 2, s-a încheiat cu 4-1.

Demisie la Real Sociedad

Antrenorul Eusebio Sacristan a fost demis, ieri de la conducerea tehnică a echipei Real Sociedad, în urma rezultatelor slabe înregistrate de formaţia bască. Odată cu Eusebio părăseşte clubul şi directorul sportiv Loren Juarros, care şi-a reziliat de comun acord contractul cu Real Sociedad. În vârstă de 54 de ani, Eusebio era în funcţie din noiembrie 2015, conducând echipa din San Sebastian la 112 partide. El va fi înlocuit de Imanol Alguacil, antrenorul echipei secunde. Real Sociedad are doar trei victorii în ultimele 12 partide jucate în LaLiga, fiind totdată eliminată din 16-imile de finală ale Ligii Europa, de FC Salzburg.

Chiellini ratează amicalurile

Fotbalistul echipei Juventus Torino, Giorgio Chiellini, s-a accidentat la meciul de sâmbătă cu SPAL, scor 0-0, şi ratează meciurile naţionalei Italiei cu Argentina şi cu Anglia. Juventus a anunţat că jucătorul are o problemă musculară la coapsa dreaptă. Naţionala Italiei va întâlni Argentina în 23 martie, la Manchester, şi Anglia în 27 martie, la Londra. Ambele partide sunt amicale.

 

Comentarii