Multe și mărunte: Drumul spre Cupa Mondială

marți, 09 iunie 2020, 01:43
4 MIN
 Multe și mărunte: Drumul spre Cupa Mondială

 

World Rugby, federaţia internaţională a sportului cu balonul oval, a dezvăluit modalităţile de calificare la Cupa Mondială 2023, care va avea loc în Franţa, într-un comunicat postat luni pe site-ul său oficial. Din cele 20 de selecţionate care vor lua parte la competiţia din Hexagon, 12 sunt deja calificate, după ce s-au clasat pe primele trei locuri în grupele lor de la CM 2019: Africa de Sud (noua campioană a lumii), Anglia, Noua Zeelandă, Ţara Galilor, Japonia, Franţa, Australia, Irlanda, Scoţia, Italia, Argentina şi Fiji. În Europa, selecţionata României va avea ocazia să îşi asigure biletul pentru CM 2023 prin intermediul Cupei Europene a Naţiunilor. Astfel, primele două clasate în această competiţie, care vor fi cunoscute în martie 2022, vor obţine calificarea directă la Mondialul din Franţa, în timp ce ocupanta locului al treilea va mai avea încă o şansă, la turneul de calificare din luna noiembrie 2022.

Unde joacă Lautaro?

Atacantul echipei Internazionale Milano, Lautaro Martinez, ar putea ajunge la Real Madrid sau Manchester United, după ce discuţiile cu FC Barcelona se află în impas. Martinez este cel mai dorit jucător în această vară, iar discuţiile cu FC Barcelona păreau să fi ajuns la final. Însă, catalanii nu sunt dispuşi să achite clauza de reziliere de de 111 de milioane de euro. În schimb, catalanii oferă 70 de milioane de euro şi pe tânărul Junior Firpo, care este evaluat la 41 de milioane de euro. Potrivit Mirror, problema este că Inter Milano nu este de acord cu această ofertă, astfel că diriguitorii de la Manchester United şi Real Madrid au intrat pe fir, pentru a face o altă propunere în vederea achiziţionării atacantului. Atacantul de 22 de ani a marcat 16 goluri în 27 de meciuri în acest sezon, el fiind transferat de Inter în 2018 pentru 25 de milioane de euro.

Soluţii de avarie pentru Serie A

În Italia se va juca un play-off şi un play-out, dacă Serie A va fi din nou întreruptă, în urma apariţiei vreunui caz de infectare cu noul coronavirus în rândul jucătorilor. Formatul acestora va fi stabilit până la 20 iunie. În cel mai rău caz, un algoritm ar putea fi utilizat pentru a stabili clasamentul final. În plus, Consiliul Federal a validat, luni, promovarea echipelor Monza, Vicenza şi Reggina în Serie B. Serie A, campionat întrerupt de pandemia de coronavirus, se va relua sâmbătă, 20 iunie. Sezonul este programat să se încheie la 2 august. Din actuala ediţie a campionatului mai sunt de jucat 12 etape şi patru restanţe.

Furiosul McGregor se retrage

Starul MMA (arte marţiale mixte), irlandezul Conor McGregor, şi-a anunţat retragerea din activitate, într-un mesaj publicat pe contul său de Twitter. Conor McGregor şi-a făcut debutul în artele marţiale mixte în 2007 şi şi-a anunţat retragerea prima dată în aprilie 2016, dar a revenit asupra decizie la scurt timp, înainte de a lupta cu Habib Nurmagomedov, doi ani mai târziu . El a fost campion al UFC în 2015 şi 2016, câştigând 21 din cele 25 de lupte disputate în artele marţiale mixte. În 2018, McGregor a fost obligat să urmeze cursuri de stăpânire a furiei şi să presteze cinci zile în folosul comunităţii, după ce a atacat un autovehicul în care se aflau mai mulţi luptători UFC, între care Habib Nurmagomedov. În august 2017, el a luptat cu Floyd Mayweather, americanul câştigând prin KO în repriza a zecea.

Autor:

Pacquiao vrea să fie preşedinte

Pugilistul Manny Pacquiao vrea să candideze la alegerile pentru funcţia de preşedinte în Filipine, în 2022, conform fostului său promotor Bob Arum. „Am discutat cu el şi m-a spus: „Bob, voi candida la alegerile din 2022 şi când voi câştiga, vreau să fiu alături de mine”, a spus Arum, în timpul unei discuţii cu Mauricio Sulaiman, preşedintele World Boxing Council (WBC). În vârstă de 41 de ani, Manny Pacquaio este senator în Filipine. El nu a mai disputat niciun meci din iulie 2019, dar nu a anunţat că s-ar fi retras din box.

S-a stins primul mare gimnast american

Fostul sportiv Kurt Thomas, primul gimnast american care a câştigat medalia de aur la Campionatele Mondiale, a încetat din viaţă vineri, la vârsta de 64 de ani, după ce a suferit un accident vascular cerebral. “Mi-am pierdut universal, pe cel mai bun prieten şi suflet pereche timp de 24 de ani. Kurt şi-a trăit viaţa la maxim şi voi fi mereu onorată că îi sunt soţie”, a declarat soţia lui Thomas, Beckie. Nadia Comăneci s-a numărat printre personalităţile care au transmis condoleanţe după decesul fostului sportiv. De-a lungul carierei, Thomas a câştigat opt medalii la Campionatele Mondiale, inclusiv trei de aur. La ediţia din 1978 a CM de gimnastică, Thomas a obţinut prima medalie de aur pentru gimnastica americană masculină.

 

Comentarii