Navete spaţiale (3)

Ştire Space News (28.12.2023): WASHINGTON — O rachetă SpaceX Falcon Heavy a lansat pe 28 decembrie avionul spaţial US Space Force X-37B pe orbită pentru a şaptea sa misiune. Boosterul triplu (racheta triplă) Falcon Heavy a decolat la 20:07 de la Complexul de lansare 39A al Centrului Spaţial Kennedy al NASA din Florida. Misiunea, desemnată USSF-52, a fost cea de-a 97-a lansare a SpaceX în acest an şi al nouălea zbor al Falcon Heavy (Şoimul masiv). USSF-52 era programată iniţial să decoleze pe 10 decembrie, dar a fost amânată din cauza vremii.

Ştire Euronews-Romania (29/12/2023): Statele Unite au lansat naveta spaţială secretă a armatei americane, denumită Falcon Heavy etc.

Nu rezultă din această ultimă ştire dacă Falcon Heavy este denumirea navetei spaţiale sau a armatei americane. Oricum, ambele variante sunt greşite, Falcon Heavy fiind de fapt racheta produsă de compania SpaceX a lui Elon Musk, cea care a amplasat pe orbită naveta spaţială X-37B, care are dimensiunile unui microbuz, adică 8,8 m lungime, 3 m înălţime, 4,5 m anvergură, masa la decolare 5 tone, iar aerodinamica, cel puţin la prima vedere, apropiată de cea a unei cărămizi. Aşa se spunea şi despre sora mai mare a lui X-37B, naveta Columbia, a cărei alură greoaie te ducea cam departe de gândul că ar putea ateriza în zbor planat, exact ca un planor, aşa cum s-a şi întâmplat la 14 aprilie 1981, atunci când s-a închieiat prima sa misiune spaţială.

Cu toate că nu mai sunt în centrul atenţiei ca în trecut, navetele spaţiale sunt operaţionale, sunt exploatate în continuare, conceptul nu a dispărut, este prezent în misiunile de explorare a spaţiului cosmic, cu unele modificări. Mai întâi, actualele navete nu au echipaj uman. Se pare că viitorul aparţine sistemelor complet automatizate. Ceea ce este interesant este că prima misiune cosmică cu un om la bord, zborul lui Iuri Gagarin de la 12 aprilie 1961, a fost efectuat complet automatizat, fără nicio intervenţie a cosmonautului, care avea toate comenzile blocate, acestea putând fi activate numai în caz de avarie. Oricum, şi naveta Buran a efectuat singurul său zbor în mod complet automat. În al doilea rând, navetele spaţiale actuale au dimensiuni reduse, fiind destinate exclusiv desfăşurării unor teste care presupun derularea acestora în cosmos, după care urmează aducerea pe Pamânt a probelor care au fost expuse în spaţiul cosmic o anumită perioadă de timp. Misiunile US Space Force X-37B sunt secrete, fiind gestionate de către armata americană. Nimeni nu ştie ce experimente se desfăşoară în spaţiul cosmic la bordul acestor nave. Există doar unele informaţii conform cărora au fost testaţi, de exemplu, senzori folosiţi în recunoaştere şi spionaj, în special asupra modului în care aceştia rezistă la o expunere prelungită la radiaţiile cosmice. Anul acesta se va lansa un alt avion cosmic, produs de firma Sierra Space, care va fi destinat realimentării Staţiei Spaţiale Internaţionale. Şi această navetă va fi fără echipaj uman.

Legat de măsura în care naveta spaţială a produs acele mutaţii fundamentale aşteptate în ceea ce se numea odată „cucerirea spaţiului cosmic”, se poate face referire la ceea ce ne spune Andrew Rader, absolvent de MIT, director de zboruri cosmice la SpaceX, care scrie în cartea sa Dincolo de lumea cunoscută, faptul că naveta spaţială a fost o mare realizare tehnică, dar a fost un eşec referitor la costuri, ceea ce a condus la sistarea programului navetelor spaţiale cu echipaj uman la bord. Dintre mai multe obiective pe care le avea NASA în anii '70 (staţia spaţială internaţională, avionul spaţial, zborul spre Marte cu echipaj uman, o bază lunară permanentă, cercetarea planetei Venus etc.), din cauza reducerilor bugetare, eforturile agenţiei s-au concentrat către un singur obiectiv dintre cele enumerate mai sus. Iată ce scrie Rader: A fost ales avionul spaţial pentru că ar fi putut să reducă costurile lansărilor şi să deschidă calea unor proiecte mai ambiţioase. Naveta spaţială rezultată a fost un miracol al tehnologiei, dar s-a dovedit un eşec strategic de proporţii din pricina compromisurilor din faza de proiectare. A crescut costul lansărilor spaţiale în loc să-l reducă. Nu a putut părăsi orbita terestră şi a fost folosită numai pentru singura misiune pentru care era echipată: realizarea unei staţii spaţiale.

Navetele spaţiale au fost, la vremea lor, un foarte bun exemplu legat de ceea ce înseamnă progresul tehnologic. Astfel, atunci când ne preda sisteme redundante, profesorul Mihai Gafiţanu ne dădea ca exemplu naveta spaţială, care avea în structură cinci calculatoare: două lucrau în paralel, al treilea compara rezultatele de la primele două, al patrulea supraveghea ce făcea al treilea, iar al cincilea era de rezervă. Toate aceste sisteme de siguranţă nu au fost suficiente atunci când s-au produs cele două catastrofe, din motive aparent banale. La Challenger au cedat, din cauza temperaturilor scăzute, două inele de etanşare de tip O-ring, amplasate şi acestea în mod redundant pe unul din motoarele cu combustibil lichid ale sistemului de propulsie, iar la Columbia o bucată de spumă izolatoare a lovit plăcile de protecţie termică a aripii stîângi a navetei, aceasta dezintegrându-se la reintrarea în atmosferă.

Oricum, naveta spaţială este un vis împlinit, o mare realizare istorică şi un mare pas pentru omenire, aşa cum spunea cel mai modest dintre pământeni, Neil Armstrong!

Prof. univ. dr. ing. Neculai Eugen Seghedin, cadru didactic şi prorector responsabil cu activitatea didactică la Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iaşi