Nou director la Spitalul Neamț. De această dată, propunerea a fost a medicilor

marți, 17 noiembrie 2020, 16:29
1 MIN
 Nou director la Spitalul Neamț. De această dată, propunerea a fost a medicilor

Medicul Cristina Atănăsoaie Iacob va fi noul director interimar al Spitalului Județean de Urgență Neamț după ce managerul Lucian Micu a demisionat de la șefia unității, potrivit presei locale.

Cristina Atănăsoaie a fost propusă de colegii săi să preia conducerea unităţii sanitare în cadrul unei întâlniri între conducerea Consiliului Judeţean Neamţ şi cadrele medicale, potrivit Agerpres.

Ea a mai fost director interimar medical al Spitalului Județean în anul 2011 și a condus, cu ani în urmă, Spitalul din Roznov.

La alegerile locale din septembrie 2020, Cristina Iacob Atanasoaie a candidat din partea PSD la Consiliul Local al comunei nemțene Zanesti, unde a fost aleasă consilier.

Medicul Cristina Atanasoaie Iacob a absolvit Institutul de Medicină și Farmacie Iași, promoția 1989. Din 1995 este medic specialist boli interne.

Lucian Micu a demisionat, marţi dimineaţă, din funcţia de manager interimar al SJU Piatra-Neamţ în urma tragediei.

Sâmbătă seară, în jurul orei 18.30, la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Piatra Neamţ a avut loc un incendiu care a afectat secţia de ATI unde erau internaţi, în două saloane, 16 pacienţi. Bilanţul incendiului de la secţia de Terapie intensivă se ridică la 10 morţi şi 7 răniţi, între care medicul de gardă care a încercat să îşi salveze pacienţii.

Comentarii