De Sănătate

Punem punctul pe știi

Opt protocoale de tratament noi pentru medicamente internaţionale

sâmbătă, 13 februarie 2021, 02:50
1 MIN
 Opt protocoale de tratament noi pentru medicamente internaţionale

Comisiile de specialitate ale Ministerului Sănătăţii, cu analiza şi avizul Agenţiei Naţionale a Medicamentului, au introdus opt noi protocoale terapeutice şi a actualizat alte două protocoale. Este vorba despre tratamentele cu tisagenlecleucel, pegaspargază, inotuzumab ozogamicin, lenalidomidă, letermovir (formă orală), ivacaftor, inhibitor de esterază C1, umană, isavuconazol. 

Majoritatea acestora sunt folosite în tratarea diferitelor forme de cancer, cu precădere leucemiile, dar o parte se folosesc şi în boli specifice, spre exemplu pentru pacienţi cu un sistem imun compromis sau cu infecţii HIV. Spre exemplu, ivacaftor este un medicament menit bolnavilor care suferă de fibroză chistică. De asemenea, ordinul prevede actualizarea altor două protocoale terapeutice (crizotinib şi abirateron).

„Măsura este prevăzută într-un ordin comun al ministrului Sănătăţii şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), publicat vineri în Monitorul Oficial, care modifică şi completează anexa nr. 1 la Ordinul ministrului Sănătăţii şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 1.301/500/2008 (pentru aprobarea protocoalelor terapeutice privind prescrierea medicamentelor aferente denumirilor comune internaţionale)”, au transmis reprezentanţii Ministerului Sănătăţii. Aceştia au specificat că a fost nevoie de acest ordin pentru că legislaţia pentru prescrierea, eliberarea şi decontarea medicamentelor corespunzătoare denumirilor comune internaţionale se realizează doar în baza unor protocoale terapeutice aprobate la nivel naţional.

Comentarii