Palinca cu pară în sticlă. Un buzoian a explicat secretul introducerii fructului

luni, 26 octombrie 2020, 12:08
1 MIN
 Palinca cu pară în sticlă. Un buzoian a explicat secretul introducerii fructului

Un buzoian care prepară palinca de pere, cu fructul în sticlă, spune că secretul este acela că perele sunt introduse în sticlă când sunt mici şi sunt recoltate peste patru luni.

Valeriu Hagiu este printre puţinele persoane din zona Buzăului care produc palinca cu pară în sticlă. El spune că procesul începe primăvara sau la începutul verii, atunci când perele din pomi sunt foarte mici. Acestea se introduc într-o sticlă, fixată pe creangă, şi se recoltează toamna, conform Adevărul. ”Începem treaba când perele sunt foarte mici. Sticlele trebuie agăţate în pom, introducem para în sticlă, după care o protejăm patru luni de zile, până ajunge la mărimea aceasta”, explică Hagiu.

Și continuă: „Se introduce crăcuţa cu para mică, atât cât să poată trece prin gura sticlei. După aceea, ca să o protejăm de soare, învelim sticla cu ziare. De asemenea, când plouă, trebuie să scoatem apa din sticlă”.

Palinca se obţine prin fermentarea şi distilarea diverselor fructe şi trebuie să aibă un conţinut ridicat de alcool, de peste 40 de grade. Diferenţa dintre ţuică şi palincă este aceea că ţuica se produce doar din prune.

Sursa: Adevărul.

Comentarii