Papa Francisc show

Nu mai ţin minte cum a fost în 1999 la Papa Ioan Paul al II-lea, dar din ce am găsit pe net, cam după acelaşi tipic a avut loc vizita sa ca şi cea de acum cu Papa Francisc. Ambele au fost vizite istorice, ambele au fost urmărite de milioane de oameni din întreaga lume, ambele au avut o desfăşurare impresionantă organizatorică, de forţe de ordine, de voluntari şi alţii. În sfârşit, ambele au decurs după un anumit program, aproape o rutină care e menită să creeze anumite aşteptări de la public/credincioşi.

Am scăpat şi am zis mai întâi "public", dar nu cred că am greşit cu mult pentru că de-a lungul timpului, fiecare apariţie sau vizită a Papei a devenit de fapt un spectacol popular în care nu vin doar credincioşi, ci la care asistă un public divers, din curiozitate, din plăcerea spectacolului, a ineditului. Nu vezi în fiecare zi aşa ceva.

Şi, ca la orice spectacol de asemenea amploare, momentele sunt plănuite până la sânge. Cu multă muncă şi sacrificii, evident. Oraşul şi cadrul natural sunt înfrumuseţate, se trimit invitaţii, se schimbă mult aspectul general al locurilor de desfăşurare, absolut toată lumea e implicată. Nu fac o comparaţie, dar numai la vizitele tovarăşului Ceauşescu se mai mobilizau în aşa măsură toţi. Ce să mai vorbesc de construirea bisericii de către ţiganii din Blaj "din proprie iniţiativă şi cu propriile resurse" care pe mine m-a bulversat total… Sau, şi mai ceva, de campania de curăţenie pe care au avut-o tot aceştia înainte de venirea Papei în care şi-au reparat şi vopsit casele şi gardurile, şi-au curăţat curţile, au măturat străzile şi câte şi mai câte. Aproape de necrezut! Nu ştiu dacă acest lucru are legătură cu cei 5000 de euro găsiţi în toaleta mobilă folosită doar de VIP-urile de pe Câmpia Libertăţii din Blaj, dar cu siguranţă a fost de efect maxim… Dacă cineva a reuşit să urnească ţiganii la treabă, prin orice mijloace ar fi, înseamnă că acel cineva poate face orice pe lume… Cinste lui!

Nu aş risca dacă aş spune că mulţi care au venit la întâlnirile cu Papa au făcut-o doar pentru a-l vedea "pe viu", "în carne şi oase", pentru a-l fotografia, a se fotografia cu el şi a avea ce posta pe Facebook sau ce arăta prietenilor şi rudelor, şi mai puţin pentru încărcătura emoţională. Care era prima întrebare pe care şi-o adresau oamenii din oraşele vizitate de Suveranul Pontif: "L-ai văzut pe Papă?" Ca şi cum ar fi fost: "Ai mers la spectacolul cu Papa?" Din păcate, cam atât de superficială a ajuns lumea de azi… Iar pentru aceştia un Papă trebuie doar să aibă însuşiri de vedetă şi, nu în ultimul rând, să fie carismatic, restul vine de la sine…

Aş face o comparaţie îndrăzneaţă, dar pe alocuri relevantă, cu "vizitele" lui Michael Jackson din România, pentru a arăta cât de importantă a devenit componenta spectacolului papal în ultima vreme. Şi "Regele Pop" a venit doar de două ori în România, o dată în 1992, iar a doua oară în 1996, iar venirea lui a avut într-un mod surprinzător cam aceleaşi momente: întâlnire cu oficialităţi, cu fani, inaugurarea unui centru de plasament, spectacolele propriu-zise. Nu mai vorbesc de măsurile de securitate. Citez din presa vremii: "o ţară abia ieşită dintr-un comunism feroce era transformată de Michael Jackson, pentru câteva ore, în kilometrul 0 al lumii. Pentru români, Michael Jackson a însemnat recuplarea la restul lumii. Pentru ceilalţi, dovada că România există cu adevărat." Aceleaşi mesaje şi în cazul Papei.

Ieşirile Sfântului Părinte în mulţime au devenit adevărate spectacole în aer liber organizate după anumite reguli bine stabilite şi cu momentele aşteptate. Unul dintre ele fiind plimbarea cu "papamobilul" prin mulţime care cred că pentru unii prelaţi e un adevărat chin din cauza vârstei şi a problemelor fizice. Nu e uşor să stai în picioare într-o maşină în mişcare, dacă mai adaugi şi vreo lombosciatică, ăla eşti. Şi totuşi de dragul spectacolului, al rolului, papii din ultimii ani se ţin cu dinţii de acest moment. De fapt, cred că e cel mai căutat moment de către public pentru că este singura ocazie când îl pot vedea pe viu. Ei doar pentru asta vin acolo! Dacă nu ar mai fi, numărul participanţilor s-ar înjumătăţi pe puţin…

Pentru mine acest lucru lasă un semn de întrebare. De ce ar vrea cineva să atragă oameni care nu sunt de partea lui? Adică de ce ar vrea Papa ca oameni din afara religiei pe care o reprezintă (o mare parte dintre cei prezenţi nu sunt catolici), să vină să îl vadă? Voluntarii răspândiţi în tot oraşul şi care invitau lumea la întâlnire nu puneau nicio condiţie a prezenţei, vino să îl vezi şi atâta tot. Înţeleg că Michael Jackson o făcea pentru faimă, pentru succes, nu în ultimul rând pentru bani, adică lucruri lumeşti, dar la Papă pentru ce este?

Unde sunt desfăşurări la scară atât de mare sunt şi sacrificii. Aş aminti aici măsurile de siguranţă maxime care au inclus limitarea accesului în apropierea Sanctităţii Sale, dorinţa unora de a-l elimina pe Papa fiind atât de puternică, încât afectează indirect accesul propriilor simpatizanţi la el. Se putea intra doar pe bază de invitaţie sau bilete. E cam ciudată lumea asta. Până şi semnalul telefoanelor mobile era bruiat. Încercam să găsesc un loc cât mai aproape de traseul coloanei oficiale şi nu reuşeam să sun pe nimeni sau să accesez Internetul. Nimeni nu putea din toată zona. Timpul era oprit în loc pentru toţi…

Atât despre Sfântul Părinte, cât despre omul care îl întruchipează în aceşti ani, nu pot să spun decât că pare a fi un om extraordinar.

Să fim atenţi însă, fascinaţi de spectacolul pus în scenă de aparatul organizatoric uităm aproape cu totul de esenţa lucrurilor. Şi cred că m-ar aproba şi Papa Francisc când aş spune că nu omul e important în religie, ci mesajul divin transmis prin acesta. Pentru că altfel ar rămâne doar spectacolul şi nimic mai mult. Iar din două "spectacole" îl vom prefera mereu pe cel mai reuşit… Azi Papa, mâine Afterhills şi aşa mai departe, continuă vânătoarea de inedit.

Briscan Zara este scriitor şi publicist