Pictura ca ofrandă

Sala Victoria a UAP găzduieşte expoziţia personală a doamnei Silvia Anton. Am avut onoarea să o prezint generosului public ieşean prezent la vernisajul din 22 august curent. Intitulată Pelerin prin Iaşi… în dialog, selecţia oferită ieşenilor iubitori de artă este o retrospectivă a lucrărilor mai vechi şi mai noi ale domniei sale.

Silvia Anton este un nume consacrat pe simezele galeriilor de artă din ţară şi din străinătate, în ultimii 10 ani, de când a finalizat studiile de pictură la clasa profesorului Mihai Taraşi, de la Universitatea de Arte „George Enescu” din Iaşi. La origine jurist de profesie, doamna Silvia Anton a avut curajul şi perseverenţa să dea curs pasiunii pentru pictură relativ târziu, reuşind să descătuşeze acea secretă violon d’ Ingres, pe care o purta graţios, în aşteptarea clipei în care corzile ei o să compună partitura armoniei culorilor. Şi clipa aceasta a venit, atunci când vremurile au intrat în rezonanţă cu talentul secret. Iar aceasta s-a întâmplat după annus mirabilis 1989, când foarte multe talentece nu-şi găseau locul în atelierele puţinelor facultăţi de artă din vechiu lregim – extrem de reticent cu artiştii şi preocupat până la obsesie să controleze libertatea lor lăuntrică – şi-au putut urma vocaţia artistică în condiţii de libertate. Iar artiştii au compus partitura Elogiul ideii de libertate cu o frenezie izbăvitoare. Pentru că nu doar adevărul ne face liberi, dar şi arta.

Cariera artistică a doamnei Silvia  Anton, în doar 10 ani, seamănă cu o cursă contra cronometru, în care pictoriţa pare să fi comprimat timpul. Ea stă sub semnul imperativ al adagiului latin Carpe diem! Pentru că da, domnia sa a năzuit şi a  reuşit să stăpânească şi să dea sens clipelor de libertate care i-au limpezit calea spre creaţie. Câteva date din biografia sa artistică sunt concludente: în 10 ani, domnia sa a deschis 11 expoziţii personale, a participat la numeroase expoziţii colective şi tabere de creaţie, a obţinut zeci de diplome şi două mari premii: La voce dell’arte, din partea Academiei Culturale Il Marzocco, din Florenţa şi Leonardo da Vinci din aceeaşi cetate a artei europene. În acelaşi interval relativ scurt, despre arta domniei sale au scris critici de artă, cronicari şi ziarişti prestigioşi.

Tablourile de pe simezele de la sala Victoria sunt mărturia vie a unui talent autentic, deschis perpetum spre inovaţie, dar şi un demers euristic în egală măsură, pictoriţa mărturisind o disponibilitate tinerească spre cele mai noi tehnici de expresie. Un segment distinct – cel al acuarelelor este destinat Iaşului sentimental, ilustrat în nuanţe pastelate de albastru vioriu, oamenilor şi monumetelor lui emblematice. A rezultat o cronică vie în care oamenii cetăţii îmbrăţişează osmotic martorii încremeniţi ai trecutului. Pentru că niciunde în România, acordul subtil dintre om şi istorie nu este mai autentic decât la Iaşi. Un alt segment este, într-un anumit fel, o cronică de familie, în care se regăsesc chipurile dragi ale celor apropiaţi. De la peisaj la portret, doamna Silvia Anton trece cu dezinvoltură. În portretele cu ţigănci, pictoriţa identifică un univers plastic şi de sensibilitate excepţional, reuşind să pună într-un acord cromatic desăvârşit, cu dominanţe de roşu, duioşia şi ironia, visarea şi frenezia trăirii clipei. Naturile statice şi peisajele sunt învăluite într-o atmosferă tainică, redate, cum altfel, decât în spirit impresionist, prin tehnica fragmentării tuşei şi a divizării culorii.

Arta doamnei Silvia Anton este o ofrandă. Aceasta este impresia pregnantă pe care ţi-o lasă întâlnirea cu tablourile sale. Însă dincolo de imagine descoperi un ritual romantic în maniera în care artista concepe actul creator şi asumă imaginea de sine, ca artist în cetate. S-a grăbit încet – festina lente! – acumulând înainte de a oferi, explorând, înainte de a decide. Iar în deschiderea spre cele mai diverse azimuturi tehnice şi tematice este lesne identificabil şi un gest recuperator. E o frenezie a culorii în tablourile sale şi o tentaţie nestăvilită spre ilimitat, dar şi o căutare febrilă a dimensiunii tainice a fiinţelor, a naturii şi a zidirilor.

Atmosfera de vrajă pe care o emană tablourile sale vine din ştiinţa desăvârşită a culorii şi din maniera fluidă de redare a luminii lăutrice, cu un fel de graţie impresionistă târzie, nicicând perimată. Pictura Silviei Anton mărturiseşte despre căutările sufleteşti, trăirile, melancoliile şi neliniştile ei. Într-un cuvânt, despre sufletul romantic ce trancende timpul, în căutarea ordinii adânci a frumuseţii lumii.

Mihai Dorin este istoric şi publicist