Populism ieftin: Violeta Alexandru a împărțit personal taloane de pensie

marți, 01 septembrie 2020, 12:45
1 MIN
 Populism ieftin: Violeta Alexandru a împărțit personal taloane de pensie

Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, a postat pe Facebook imagini cu ea împărțind pensionarilor taloane de pensie, după ce a dat asigurări pe Facebook în ultimele zile că pensiile vor ajunge la timp acuzând PSD că ”ar cheltui oricât ca să câştige politic şi speră că nu va funcţiona, până la capăt, mobilizarea pe care am făcut-o”.

Ministrul muncii postat, marți, un mesaj în care se laudă că a reușit să plătească pensiile la timp.

”Este o chestiune de normalitate ca pensiile să fie distribuite la timp, în fiecare lună. Luna aceasta, însă, s-a făcut o mobilizare aparte, de la rectificarea bugetară – mai precis de la publicarea OUG de rectificare în Monitorul Oficial până în 24 august (cu două zile înainte de termen) când taloanele au fost predate Poștei Române pentru a pregăti distribuția. Nu am vrut să întârziem nicio zi.  Și am reușit! Unii ar fi vrut să Nu, nepăsându-le că cei afectați ar fi fost pensionarii”, scrie Violeta Alexandru pe Facebook.

Potrivit rectificării bugetare, publicate în 19 august în Monitorul Oficial, punctul de pensie se majorează cu 14% de la 1 septembrie, la 1.442 de lei.

Sursa: g4media.ro

Comentarii