Povestea mişcătoare a mitropolitului orfan. Sărbătoare importantă pentru ieşeni, astăzi. A terminat Catedrala Mitropolitană

joi, 26 ianuarie 2023, 02:50
4 MIN

Sărbătoarea de astăzi are o importanţă şi mai mare pentru Arhiepiscopia Iaşilor, fiindcă pe 26 ianuarie este pomenit Sfântul Ierarh Iosif cel Milostiv, care a fost mitropolit al Moldovei şi ale cărui moaşte sunt scoase la închinare într-o raclă aflată în Catedrala Mitropolitană, lângă racla cu moaştele Sfintei Parascheva.

De aceea, încă de ieri, 25 ianuarie, au fost organizate slujbe în Catedrala Mitropolitană pentru a pregăti momentul de astăzi, ziua de cinstire a Sfântului Iosif cel Milostiv. Liturghia de la ora 09.00 va fi săvârşită de către Înaltpreasfinţitul Teofan, mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, alături de Preasfinţitul Nichifor Botoşăneanul, episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor.

Cu această ocazie, Mitropolia Moldovei şi Bucovinei a prezentat din nou povestea Sfântului Iosif cel Milostiv, care a ajuns mitropolit după ce a fost orfan de mic. Acesta a trăit în perioada 1818 – 1902, fiind martor chiar la Unirea Principatelor Române, despre care s-a discutat atât de mult în zilele trecute.

Mitropolitul este păstrat în memoria colectivă a Bisericii Române şi pentru că a fost cel care a condus pentru mai bine de 25 de ani Mitropolia Moldovei şi Sucevei, dar şi pentru că a finalizat Catedrala Mitropolitană din Iaşi. Proiectul a fost terminat în 1886, după ce a fost început de mitropolitul Veniamin Costachi.

Deşi a rămas fără tată de mic, l-a urmat pe drumul preoţiei

„Mitropolitul Iosif Naniescu, numit acum Sfântul Iosif cel Milostiv, s-a născut în Basarabia, ca fiu al preotului Anania Mihalache şi al soţiei sale, Teodosia, din satul Răzălăi, ţinutul Soroca, la 15 iulie 1818, primind la botez numele Ioan.

Rămânând de mic orfan de tată, iar mama sa făcându-se monahie, la vârsta de 10 ani a fost luat de un unchi al său, ierodiaconul Teofilact, care l-a adus în obştea Mănăstirii Frumoasa, din Basarabia, apoi la Mănăstirea Sfântul Spiridon din Iaşi, unde tânărul Ioan a învăţat ascultarea, smerenia, precum şi slujirea lui Dumnezeu şi a semenilor aflaţi în suferinţă”, au precizat reprezentanţii Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei.

Orfanul a continuat misiunea părinţilor în viaţă, a fost hirotonit diacon şi a învăţat la Seminarul din Buzău şi la Academia „Sf. Sava” din Bucureşti. A fost hirotonit episcop-vicar al Mitropoliei Ţării Româneşti, în 1873 a fost episcop al Argeşului, iar doi ani mai târziu a venit în Moldova, fiind numit mitropolit în această regiune.

„Cele mai alese fapte bune ale mitropolitului Iosif au fost acestea două: sfinţenia vieţii şi milostenia. Cu aceste două mari virtuţi a întrecut pe toţi, a cucerit inimile cele mai împietrite, a câştigat cinstea celor mari, a ridicat de jos pe mulţi deznădăjduiţi, a adunat în jurul său pe cei săraci şi nebăgaţi în seamă şi a adus la Hristos pe mulţi, chiar şi necreştini, prin pilda vieţii sale. Fără a căuta la faţa omului, s-a îngrijit cu multă milă de săraci, de orfani, de văduve şi de elevi, împărţind totdeauna tot ceea ce avea, dând chiar şi rasa de pe el şi toate darurile pe care le primea”, au mai descris cei de la Mitropolia Moldovei şi Bucovinei.

Mitropolitul se împrumuta de la ceilalţi „ca să nu rămâne dator faţă de săraci”

El este prezentat ca fiind omul care voia mereu să ajute, chiar şi atunci când nu avea de unde, ajungând să se împrumute de la duhovnicul său sau de la alte cunoştinţe pentru a putea să-i ajute pe cei care nu aveau mijloacele necesare. Era mereu dator, spun cei de la Mitropolie, fiindcă încerca „să nu fie dator el faţă de săraci”.

Una dintre spusele sale care au rezistat testului timpului este despre cum nu voia niciodată să dea de pomană mai puţin decât cele necesare pentru ca persoana nevoiaşă să aibă cu ce să îşi cumpere o pâine. „Niciodată nu dădea mai puţin de o pâine, căci gândul lui acesta era: «Bani pentru o pâine!»“.

A fost mitropolit timp de 27 de ani, stingându-se din viaţă pe 26 ianuarie în 1902. Până să fie trecut în rândul sfinţilor de către Sfântul Sinod al BOR, în şedinţa din octombrie 2017, acesta a fost numit încă din anii vieţii, spun reprezentanţii MMB, „Iosif cel Sfânt şi Milostiv”. În mod oficial a fost canonizat pe 25 martie 2018. 

Comentarii