Prefectul: înalt funcţionar public sau demnitar?

Pe 3 septembrie 2007 am depus jurământul în funcţia publică de prefect al judeţului Vaslui. Pe atunci, Instituţia Prefectului – Judeţul Vaslui era condusă de unul dintre cei doi subprefecţi, întrucât prefectul titular era în concediu medical după o intervenţie chirurgicală pe cord deschis. Am fost cel mai tânăr prefect al judeţului Vaslui (31 de ani la depunerea jurământului) şi unul dintre cei mai tineri din România, vârsta minimă legală pentru ocuparea acestei funcţii publice fiind de 30 ani. La un moment dat, am fost ales vice-preşedinte al Asociaţiei prefecţilor şi subprefecţilor din România, având responsabilităţi pe comunicare şi relaţii cu mass-media (2009).

Încă din anul 2005, funcţiile de prefecţi şi subprefecţi au fost depolitizate („profesionalizate”) şi asumate în cadrul reformei de modernizare a administraţiei publice ca parte a angajamentelor prevăzute de procesul de aderare a României la Uniunea Europeană. În capitolul de negociere „Justiţie şi afaceri interne” pentru aderarea la UE erau menţionate nişte „steguleţe roşii” care au fost scoase şi prin depolitizarea funcţiei de prefect. Atribuţiile funcţiei publice de prefect erau reglementare în Constituţie, în Legea nr. 340/2004 privind prefectul şi instituţia prefectului, republicată în urma modificărilor aduse prin Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 179/ 2005 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 340/ 2004.

Anterior numirii în funcţia de prefect, lucrasem ca sociolog în cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Drepturilor Copilului Iaşi şi consilier în cadrul Aparatului de lucru al Guvernului. Pregătirea militară dobândită în perioada satisfacerii stagiului militar în cadrul Şcolii de Aplicaţii de Transmisiuni, Informatică şi Război electronic de la Sibiu – cursul de formare a ofiţerilor în rezervă a fost de un real folos în colaborarea cu instituţiile militarizate ale statului în teritoriu. Deşi eram „indecent de tânăr”, potrivit unui ministru, aveam şi eu asset-urile mele: şef de promoţie pe facultate, un master în politici publice, doctorand în ştiinţe politice. La 3 zile de la depunerea jurământului, am încălţat cizmele de cauciuc şi cu o pelerină de ploaie primită de la ISU am coordonat în teren intervenţia la inundaţiile care au afectat partea de Sud a judeţului Vaslui: Bârladul şi satele de pe Valea Tutovei. Abia după o lună am scăpat de codurile „roşii” şi „portocalii” şi am început inventarierea pagubelor şi distribuţia ajutoarelor guvernamentale către comunităţile afectate.

Nici bine nu am terminat cu inundaţiile, că a trebuit să mă ocup de organizarea primelor alegeri pentru Parlamentul European (25 noiembrie 2007). După alegerile europarlamentare a venit o iarnă ca-n poveşti, cu multe intervenţii prin satele vasluiene, alături de colegii de la ISU, Jandarmi, Ambulanţă. Au urmat alegerile locale din iunie 2008 şi alegerile parlamentare din noiembrie 2008. Pe vremea aceea, prefectul nu avea doar atribuţii logistico-administrative în organizarea alegerilor, ci îngloba multe din prerogativele asumate astăzi de Autoritatea Electorală Permanentă. Reamintesc că prefectul, la propunerea primarilor, întocmea listele cu persoanele care urmau să exercite funcţiile de preşedinţi sau locţiitori ai birourilor secţiilor de votare. Instruirea acestora era tot în sarcina prefectului.

După un an şi jumătate de muncă straşnică, am primit un fax prin care eram anunţat de „aplicarea mobilităţii din funcţia publică de prefect în cea de inspector guvernamental”. Am primit atribuţii în domeniul managementului situaţiilor de urgenţă în judeţul Timiş. A fost o perioadă grea, dar cu oameni interesanţi şi locuri frumoase. Am revenit prefect la Vaslui pentru 6 luni, apoi am fost schimbat cu un reprezentat propus de UDMR, Levente Csaba Székely, anterior funcţionar public în judeţul Galaţi, cu care am colaborat doi ani şi jumătate, continuând activitatea în judeţul Vaslui în funcţia publică de subprefect.

Prin luna februarie 2008, am participat alături de alţi colegi prefecţi într-o vizită de documentare în Franţa, la École nationale d'administration (ENA), şcoală postuniversitară de mare prestigiu în formarea înalţilor funcţionari publici, fondată de preşedintele Charles de Gaulle în 1945. Apoi am mers la Prefectura Poliţiei din Paris, Prefectura din Marsilia şi departamentele pentru situaţii de urgenţă din cele două regiuni. În Franţa, prefecţii şi subprefecţii sunt înalţi funcţionari publici, alături de inspectorii guvernamentali şi secretarii generali ai ministerelor, toţi absolvenţi ai ENA. Cu toate acestea, preşedintele Franţei dispune de prerogativa numirii unor prefecţi „politici” – prefecţii de regiuni, care au atribuţii mai ales în domeniul securităţii şi apărării teritoriului. Ulterior, aceştia pot deveni înalţi funcţionari publici doar dacă urmează cursurile ENA, unde cel mai greu e cu admiterea… Principiul mobilităţii în funcţia publică se aplica pentru toţi membrii corpului înalţilor funcţionari publici, cam în maniera în care erau schimbaţi prim-secretarii de judeţ în România înainte de 1990, mutaţi dintr-un judeţ într-altul. Funcţia prefectului în Franţa dispune de autoritate sporită, prefectul fiind efectiv conducătorul instituţiilor deconcentrate ale ministerelor în teritoriu. După modelul francez s-a dorit a se moderniza şi Instituţia Prefectului în România.

În perioada 2012-2014, Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici, în calitate de beneficiar, şi Ministerul Afacerilor Interne prin Direcţia Generală pentru Relaţiile cu Instituţiile Prefectului, în calitate de partener, au implementat proiectul cu finanţare din Fondul Social European-Programul Operaţional Dezvoltarea Capacităţii Administrative (FSE-PODCA) „Consolidarea performanţei prefecţilor din România în contextul integrării în Uniunea Europeană şi al descentralizării administrative şi financiare”, concretizat printr-o propunere de politică publică care lua în calcul trei variante de (re)organizare şi exercitare a funcţiei publice de prefect: (1) prefect „politic”, (2) prefect – înalt funcţionar public, (3) prefect – înalt funcţionar public cu „adecvarea atribuţiilor la instrumentele administrative aflate la dispoziţie”. În urma analizei celor trei variante s-a avansat ca soluţie menţinerea şi consolidarea funcţiei de prefect ca înalt funcţionar public. S-au cheltuit bani europeni pentru ca nişte experţi să ajungă la această concluzie. După 15 de ani de încercări de reformare şi modernizare a Instituţiei Prefectului, se revine la situaţia anterioară depolitizării funcţiei de prefect, aşa cum a fost până la aderarea României la UE, când ne luptam cu „steguleţele roşii”. Se vede treaba că ne întoarcem la prefectul Tipătescu şi la amicul său Trahanache care spunea: „pentru că de la partidul întreg atârnă binele ţării şi de la binele ţării atârnă binele nostru…”.

Ciprian Iftimoaei este director adjunct la Direcţia Judeţeană de Statistică Iaşi şi lector asociat doctor la Facultatea de Filosofie şi Ştiinţe Social-Politice a Universităţii „Al. I. Cuza” din Iaşi