Primarul, poluarea şi liberalii

joi, 09 ianuarie 2020, 02:50
3 MIN
 Primarul, poluarea şi liberalii

Dincolo de aerul irespirabil din Bucureşti sau de aiurea, e momentul ca şeful liberalilor ieşeni să risipească poluarea din PNL Iaşi.

După un început în forţă, cu măsuri de salvare a pădurilor furate, ministrul ieşean al Mediului a intrat hotărât pe terenul îmbâcsit al poluării urbane. Însă nu la Iaşi – unde, deunăzi, reproşa lipsa mijloacelor de transport electrice, a spaţiilor verzi şi a şoselei de centură şi ameninţând cu creşterea numărului de staţii de măsurare a calităţii aerului -, ci la Bucureşti. Ambele oraşe, alături de Braşov, sunt puse la colţ de Uniunea Europeană pentru lipsa măsurilor menite să scadă gradul de poluare, iar administraţiile locale riscă să piardă bani grei din buget dacă Bruxellesul va ajunge la concluzia că doar amenzile îi pot trezi pe edili.

Ministrul Costel Alexe s-a luat de primăriţa Gabriela Firea pe subiectul "otravei" pe care o inhalează bucureştenii şi o invită să-şi mute domiciliul de la Voluntari în Capitală. Replica lui Firea a fost că nu l-a văzut preocupat de acţiunile autorităţilor locale din Iaşi sau Braşov.

Iaşul e considerat cel mai poluat oraş din ţară. Nedoritul titlu i-a fost acordat la începutul anului trecut de ecologiştii de la Greenpeace şi confirmat în mai multe rânduri de măsurătorile – neoficiale, dar cu rezultate îngrijorătoare – realizate de profesorul Silviu Gurlui. Totuşi, nici nu e nevoie de măsurători sau de anunţul cine ştie cărei organizaţii verzi ca să-ţi dai seama ce inhalezi pe trotuarele din lungul principalelor artere ale Iaşului.

Primarul Iaşului a scăpat şi de data asta de criticile ministrului Mediului, mai ales că locuieşte în oraş. Departe de zonele cu trafic intens şi poluare pe măsură, dar în oraş. A vrut şi el să instituie interdicţia accesului hârburilor poluante în buricul târgului, dar a imaginat-o mult mai prost decât o pune acum Firea în aplicare la Bucureşti şi a renunţat.

De fapt, Costel Alexe nu s-a luat niciodată nominal de Mihai Chirica şi de ceilalţi şefi ai Municipalităţii. Problemele oraşului sunt impersonale, iar cauza tuturor relelor se ascunde mai degrabă la Consiliul Judeţean. Şeful liberalilor ieşeni ţinteşte preluarea frâielor administraţiei judeţene. Aşa se explică prezenţa peste tot în oraş a portretului său. Curios, nu şi a vreunui afiş cu figura candidatului PNL la Primărie. Candidat care a completat ieri ofensiva lui Alexe de la Bucureşti cu măsurile neluate la Iaşi.

Marius Bodea a confirmat anunţul făcut de primar în Ajunul Crăciunului, că numărul de depăşiri ale nivelului maxim de poluare a scăzut la jumătate anul trecut faţă de 2018. Însă îi reproşează lui Mihai Chirica aplicarea slabă a măsurilor de contraacarare a producerii noxelor şi faptul că e mai preocupat să găsească vinovaţi în loc să se apuce de treabă.

De data asta, Bodea a preluat inclusiv pentru Alexe cartoful fierbinte, dar rămâne în continuare neclar dacă acesta din urmă îl va sprijini să dea asaltul electoral la Primărie. Mai sunt doar patru luni până să înceapă oficial o campanie pentru un mandat crucial pentru dezvoltarea oraşului, iar la linia de start sunt anunţaţi trei competitori. Sau doar doi: lui Marius Bodea i-ar mai lipsi o aprobare de la Bucureşti, după cum afirma anul trecut Costel Alexe. Dincolo de aerul irespirabil din Bucureşti sau de aiurea, e momentul ca şeful liberalilor ieşeni să risipească poluarea din PNL Iaşi.

Comentarii