Probleme de lot mai lipseau la Politehnica

vineri, 20 decembrie 2019, 02:43
3 MIN
 Probleme de lot mai lipseau la Politehnica

Antrenorul Mihai Teja nu poate conta sâmbătă, la Sibiu, pe cinci jucători. Cei care vor juca au o ultimă şansă de a rămâne în lot

 

Antrenorul Politehnicii Iaşi, Mihai Teja, pregăteşte într-o atmosferă insuportabilă ultima apariţie oficială a echipei sale în 2019. Sfâşiată de inconştientele intrigi interne, de lupta pentru ciolan şi de managementul catastrofal existent la club, formaţia ieşeană va juca sâmbătă, la Sibiu, cu FC Hermannstadt. De parcă toate necazurile din ultima perioadă nu erau de ajuns, asupra Politehnicii persistă şi blestemul absenţelor. Teja a anunţat că niciunul dintre cei patru jucători cu profil defensiv care au lipsit din motive medicale la ultimul meci, cel cu Gaz Metan Mediaş, derulat sâmbăta trecută, Adrian Gallego, Ovidiu Marius Mihalache, Marius Chelaru şi Narcis Bădic, nu s-a refăcut. “Accidentările sunt de două feluri, musculare şi articulare. Pe primele, le mai putem controla, am avut puţine astfel de probleme în acest sezon. Durerile articulare, de cap sau de spate nu pot fi însă controlate” a spus tehnicianul despre multiplele accidentări care au lovit Poli în ultima perioadă.

În plus, antrenorul a mai precizat că şi Nicandro Breeveld va absenta, mijlocaşul fiind suspendat ca urmare a cumulului de cartonaşe galbene. Fotbalistul adus în vară a primit cu Gaz al şaptelea avertisment din acest sezon, în care a jucat doar 12 meciuri.

În ciuda tuturor problemelor amintite şi a faptului că echipa este cu psihicul la pământ după ce a obţinut un singur punct în ultimele şapte meciuri, Mihai Teja a anunţat că va încerca să-şi capaciteze elevii pentru obţinerea unui rezultat pozitiv. În interiorul clubului se vorbeşte şi despre faptul că disputa de la Sibiu i-ar putea salva pe unii fotbalişti care, la ora actuală, au perspective serioase să fie puşi pe lista disponibilizărilor din iarnă. “Cum pot să vorbesc de jucătorii care nu vor mai rămâne înaintea ultimului meci? Concluziile vor fi trase după disputa de la Sibiu” a precizat Teja.

Politehnica a plecat de ieri din Iaşi, cu autocarul. Moldovenii au stat la Braşov în nopatea de joi spre vineri, azi urmând a fi continuat drumul până la Sibiu.

Disputa dintre FC Hermannstadt şi Politehnica, de mâine, care contează pentru etapa a XXII-a a Ligii I de fotbal, va începe la ora 14:30.

În sprijinul „profesorului”

 

CSM Politehnica Iaşi continuă acţiunea de strângere de fonduri pentru sprijinul financiar necesar fostului tehnician al echipei din Copou, Ionuţ Popa. „Începută prin prezenţa a două urne mobile în tribunele stadionului la partida cu Gaz Metan Mediaş, iniţiativa clubului ieşean este continuată prin plasarea a două urne fixe, prima la Magazinul oficial al clubului, aflat în «Iulius Mall,» iar a doua la Magazinul «Royal Tea & Cofee» din Palas Mall. Ieşenii pot contribui cu sume de bani în sprijinul lui Ionuţ Popa pînă pe data de 7 ianuarie 2020”, se arată în comunicatul clubului, semnat de preşedintele executive Adrian Ambrosie

Comentarii