S-a îmbătat şi a intrat într-un stâlp din Nicolina. S-a întors acasă cu dosar penal

miercuri, 10 iulie 2019, 01:50
2 MIN
 S-a îmbătat şi a intrat într-un stâlp din Nicolina. S-a întors acasă cu dosar penal
Maşina era recent achiziţionată dintr-o reprezentanţă din Iaşi. Poliţiştii de la Rutieră l-au testat pe şoferul în vârstă de 49 de ani, şi acesta avea o alcoolemie de 0,94 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar pe numele lui a fost deschis un dosar penal pentru conducere sub influenţa alcoolului. În aceeaşi zi, poliţiştii de la Secţia Miroslava au oprit în trafic o autoutilitară condusă de către un tânăr de 32 de ani, din comuna Ţibăneşti. Acesta mirosea a alcool, însă a refuzat să meargă la spital în vederea prelevării de probe biologice de sânge pentru a-i fi determinată alcoolemia. 
 
„La data de 8 iulie, poliţiştii Secţiei 4 Miroslava au oprit pentru control pe DJ 248A, în comuna Ţibăneşti, o autoutilitară condusă de către un bărbat în vârstă de 32 de ani, din comuna Ţibăneşti. Întrucât şoferul emana halenă alcoolică, acesta a fost testat cu aparatul, care a arătat o valoare de peste 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost condus la o unitate medicală, unde a refuzat să îi fie prelevate mostre biologice de sânge în vederea alcoolemiei. În cauză a fost deschis un dosar penal pentru infracţiunea de sustragere de la prelevarea de mostre biologice“, au precizat reprezentanţii Poliţiei Iaşi. 

Comentarii