Schimbarea la faţă

Aş vrea ca într-o bună zi să poposesc, măcar preţ de câteva minute, în mintea dlui ministru Florin Cîţu ca s-o explorez ca pe o planetă necunoscută, şi aceasta fiindcă, spre ruşinea mea, nu reuşesc să înţeleg nici o jumătate de frază din raporturile sale ţinute în faţa guvernului sau din ieşirile, pline de năduf şi de orgoliu, ţinute în faţa naţiunii. Poate că dl. ministru vorbeşte coerent, iar eu, neavând tangenţă cu modul său de gândire, străin nouă, nu reuşesc să înţeleg nici o noimă din ce spune.

Faptul că nu înţeleg, recunosc, e vina mea. Nicidecum vina domniei sale. Modul său de gândire se ridică mult deasupra înţelegerii umane. Dl. ministru Cîţu, prin acţiunile sale şi felul său de-a fi, pare să aparţină unui spaţiu necunoscut din univers, unde atât legile fizice, cât şi cele economice funcţionează pe dos decât cele de la noi.

De altfel, după cum s-a văzut, dl. ministru de Finanţe Florin Cîţu e foarte apreciat şi de guvern, şi de preşedinte. Acolo, în cercul strâmt al puterii, unde se iau deciziile importante, cuvântul dlui Cîţu a devenit de mult timp literă de lege, de la care nu se abate nimeni.

Desigur, dl. Cîţu, după cum el însuşi a mărturisit într-un moment de graţie, e emotiv şi îşi pierde firul logic atunci când trebuie să vorbească public. Din frazele sacadate pe care le spune pe un ton uşor nazal nu se înţelege mare lucru. Şi aceasta fiindcă dl. Cîţu gândeşte repede şi de aceea nu are timp şi nici nu-şi găseşte cuvinte potrivite ca să înţelegem strategia sa. Însă neajunsul acesta al comunicării e suplinit, cu vârf şi îndesat, atunci când dl. Cîţu îşi expune punctul de vedere în faţa colegilor săi de la guvern. Atunci dl. Cîţu nu mai e emotiv, nu se mai pierde cu firea, ci devine cu totul stăpân pe situaţie.

Argumentele pe care le expune în faţa cabinetului Orban sunt imbatabile. Nici un cuvânt nu poate fi clintit de la locul său. Acolo nimeni nu îndrăzneşte să-l contrazică, din simplul motiv că nimeni din cabinet nu are cunoştinţe aduse la zi despre macro şi micro economie ca dl. Cîţu. De aceea cuvântul lui e ascultat. Şi opiniile sale însuşite ca literă de lege de guvern.

Desigur că dl. Ludovic Orban nu e un novice în domeniul finanţelor şi a economiei, în plus are şi consilieri, dar nu are cunoştinţe suficiente din domeniul economic ca să-l contrazică pe dl. ministru Cîţu. De aceea nici nu-l contrazice. După cum nu-l contrazic nici consultanţii şi nici consilierii săi pe probleme economice.

Născut pe 1 aprilie 1978, de ziua păcălelilor, şi şcolit la Universitatea Grinnell College din SUA (1996), având un doctorat în economie la Iowa State University, fost angajat în cadrul Băncii Naţionale a Noii Zeelande (2001-2003) şi în cadrul Băncii Europene de Investiţii (2003-2005), dl. Florin Cîţu posedă, în cadrul guvernului Orban, ceva din alura unui magician excentric care jonglează cu finanţele ţării, mutându-le dintr-un loc în altul, şi înmulţindu-le sau diminuându-le în funcţie de dispoziţia sa. Vorbind despre datoria publică acumulată în ultimele şase luni care a devenit galopantă, ajungând la cotă istorie de 45% din PIB, iar în curând va ajunge la 50%, domnia sa a spus că aceasta „va fluctua”. Adică ba va scădea, ba va creşte. Or, datoria nu are cum să scadă odată ce dl. Cîţu se împrumută într-un ritm halucinant. Evident că ea va creşte. Dar dl. Cîţu, apelând la o reprezentaţie magică, ne va demonstra că a scăzut. Şi asta deoarece legile lumii la care e contactat modul de gândire al dlui Cîţu funcţionează cu totul altfel decât la noi. Acolo întotdeauna minusul e egal cu plusul, iar scăderea indicilor economici e egală cu creşterea. Că acest mod de gândire al dlui Cîţu trezeşte nedumerire în rândul populaţiei e o altă poveste. Oricum, indiferent de ce nemulţumiri ar avea populaţia, dl. ministru Florin Cîţu tot nu va ţine cont nici cât negru sub unghie de ea.

Domnia sa, de altfel, e unul dintre coautorii, dacă nu cumva chiar autorul formulei magice după care funcţionează guvernul Orban. Formulă care, cu aproximaţie, sună astfel „Noi suntem un guvern responsabil. De dragul populismului, pentru a câştiga câteva voturi în plus, nu ne permitem să sacrificăm economia naţională pe termen mediu şi lung”.

În fond, mesajul dlui Cîţu şi al întregului guvern e cât se poate de logic şi pe înţelesul tuturor. Nimeni nu vrea să sacrifice viitorul ţării pe termen lung. Nimeni nu vrea să-l amaneteze, acoperindu-se de datorii.

Dacă atunci când ministrul de finanţe s-a opus dublării alocaţiei de la 150 la 300 de lei, spunând că nu sunt bani, populaţia a înţeles şi a acceptat situaţia. Dacă nu sunt bani, nu sunt, şi gata. De unde să-i scoată dl. Cîţu în timpul pandemiei? Trebuie să ne mulţumim cu o creştere de 20%. E bun şi atât, decât deloc. La fel se întâmplă şi în cazul majorării pensiilor. De unde să scoată guvernul bani pentru o creştere de 40%? E pandemie, e criză, e tot ce vreţi. Mărim cu un procent de 14% pensiile, e tot ce putem face. De ce 14% şi nu 15%? Pentru că 14%, după calculele dlui Cîţu, e limita sustenabilă, dincolo de care ar urma o cădere în gol.

Până aici, toate bune şi frumoase. Numai că iată există şi reversul medaliei. Dacă atunci când e vorba de salarii, de alocaţii şi de pensii dl. ministru Cîţu se arată a fi cât se poate de atent cum se cheltuie banul public, nu acelaşi lucru se întâmplă şi cu alte cheltuieli. Dacă în privinţa alocaţiilor, a salariilor şi a pensiilor, dl. ministru Cîţu duce o politică raţională, realistă, pe înţelesul tuturor, în privinţa altor cheltuieli politica sa e de-a dreptul suprarealistă.

Iată ce scrie, de pildă, ziaristul Marius Herghelegiu despre modul cum a administrat fineţele ţării dl. Cîţu: „Numai în primele două săptămâni de guvernare au topit două miliarde (2.000 de milioane) de euro, scurt, din condei. 330 de milioane ajutoare de stat pentru patru multinaţionale, încă 500-600 de milioane pentru bănci şi aproape un miliard de euro pentru fraţii Micula, membri şi finanţatori ai PNL. În ultimele patru luni, guvernul s-a împrumutat de la bănci cu 13 miliarde de euro (adică 13.000 de milioane, scuzaţi, dar poate nu vă daţi seama ce înseamnă), la dobândă bancară, sumă pe care o vor plăti generaţiile viitoare. Acelea care învaţă acum de la profesorii pentru care nu sunt bani. Unde sunt banii? S-a construit ceva în ţara asta? Dimpotrivă, au ruinat şi afacerile care mai mergeau.”

Cert este că, dincolo de glumă, politica financiară a dlui ministru Cîţu trage guvernul şi PNL-ul, odată cu economia ţării, în jos. Ea pare să aibă o dublă măsură.

Ceea ce mă miră e însă faptul că PNL, care e un partid puternic, având multe personalităţi de anvergură în orice domeniu, inclusiv în cel financiar şi care doreşte să stea la guvernare încă patru ani sau chiar mai mult, în politica sa financiară ţine cont de opiniile unui singur om: Florin Cîţu. Guvernul ar trebui să consulte şi alţi specialişti.

Dacă Florin Cîţu ar vrea să se arunce cu capul în jos, se va arunca după el şi PNL?

Cred că a sosit timpul să vină la finanţe un alt ministru, care să ducă o politică financiară nu cu dublul standard, ci una responsabilă şi onestă faţă de electorat.

Dar iată ce scrie şi analistul politic Andrei Ţăranu despre recenta rectificare bugetară coordonată de ministrul de finanţe Cîţu: „Am înţeles că avem deficitul, că PSD e rău. Motiv pentru care ar fi bine să mai acceptăm puţină austeritate. Credibil.

Problema este – din nou – că austeritatea e doar pentru caţei. Cea mai mare tăiere s-a făcut la Ministerul doamnei Alexandru – Ministerul Muncii şi Protecţiei sociale 1,92 miliarde de lei. Bani care ar fi trebuit trimişi către persoane cu dizabilităţi, case de bătrâni şi alţi asistaţi sociali… Nu au crescut salariile profesorilor aşa cum ne spunea doamna ministru pentru că oricum creşterea nu era trecută în buget.

Dar să iei de la cel mai sărac minister al statutului roman – Ministerul Culturii 51,1 milioane – adică vreo 8% din întregul buget al ministerului mi se pare o porcărie. Şi cumulaţi-i cu cei tăiaţi de la ICR – 11,5 milioane. Cultura pierde deci 62,6 milioane de lei. În schimb Serviciile au primit cu supra de măsură încă odată – repet e rectificare, adică se iau de la stânga ca să se dea la dreapta – cu mult mai mult decât s-a tăiat de la cultură cu tot cu ICR: 227 de milioane – jumătate din ce s-a crescut la Ministerul Educaţiei pentru iluzoriile tablete şi laptop-uri. Aşa că încă odată spun: În loc de România educată vom avea şi de acum încolo România ascultată.”

A sosit timpul ca guvernul Orban să se primenească. În acest sens, capul lui Florin Cîţu, ce pluteşte scăldat în fumuri albăstrii deasupra guvernului, deasupra preşedinţiei, deasupra noastră a tuturor, pentru binele PNL-ului şi sănătatea ţării, trebuie să cadă.

Cu un alt ministru de finanţe onest şi responsabil în guvern, PNL-ul se va schimba la faţă.

Nichita Danilov este scriitor şi publicist