Şefa Comisiei Europene: Este de competenţa autorităţilor naţionale cum să convingă oamenii să se vaccineze

luni, 27 septembrie 2021, 19:30
4 MIN
 Şefa Comisiei Europene: Este de competenţa autorităţilor naţionale cum să convingă oamenii să se vaccineze

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, consideră că este de competenţa autorităţilor naţionale cum să convingă oamenii să se vaccineze, iar premierul Florin Cîţu a precizat că sunt mai multe variante în Uniunea Europeană pentru accelerarea campaniei de vaccinare care sunt luate în calcul şi în ţara noastră. Preşedintele Klaus Iohannis consideră că, dacă toţi românii s-ar fi vaccinat, atunci nu am mai fi purtat mască şi nu mai aveam diverse restricţii.

Ursula Von der Leyen, Florin Cîţu şi Klaus Iohannis au fost întrebaţi, luni, într-o conferinţă de presă comună, cum poate Comisia Europeană să ajute suplimentar România la capitolul vaccinare şi dacă este o soluţie legală vaccinarea obligatorie a unor categorii profesionale. 

"Vaccinarea este foarte importantă. I-am rugat pe toţi să profite de ocazie să se vaccineze, vaccinarea salvează vieţi, te protejează pe tine, îi protejează pe cei dragi. Noi în Uniunea Europeană am fost foarte norocoşi, am avut acces la vaccinuri şi am avut un avantaj enorm pentru a proteja oamenii pentru a limita răspândirea bolii şi a noilor tulpini. Toţi cei care nu s-au vaccinat să facă acest lucru”, a afirmat preşedinta Comisiei Europene. 

Ea a menţionat că este de competenţa autorităţilor naţionale cum să convingă oamenii să se vaccineze. "Cred că este de competenţa autorităţilor naţionale cum să convingă oamenii să se vaccineze. Din experienţa mea spun că este nevoie de o foarte bună comunicare. În Uniunea Europeană avem 73% dintre adulţi vaccinaţi, impactul virusului nu mai este atât de grav, de negativ, vaccinurile chiar salvează vieţi şi îi rog pe toţi să se vaccineze”, a explicat Ursula Von der Leyen. 

Premierul Florin Cîţu a declarat că România a fost ajutată de Comisia Europeană prin faptul că a avut acces facil la vaccin. "A ajutat foarte mult Comisia Europeană prin faptul că am avut acces la vaccin în acelaşi moment în care au avut toate ţările din Uniunea Europeană. Am avut şi astăzi o discuţie cu domnul preşedinte despre campania de vaccinare din România şi despre măsurile pe care le-aţi prezentat. Sunt mai multe variante în Uniunea Europeană şi după cum ştiţi şi la noi se iau în calcul aceste variante pentru a accelera campania de vaccinare. Am văzut că a început să crească numărul persoanelor care se vaccinează. (…) Ne uităm să vedem în restul ţărilor din Uniunea Europeană care sunt măsurile care au avut cel mai mare impact şi le vom folosi şi aici”, a transmis premierul. 

Preşedintele Klaus Iohannis a precizat că România nu ar fi avut dozele de vaccin pe care le-a primit fără implicarea Ursulei Von der Leyen. "Fără implicarea doamnei preşedinte Von der Leyen personal, noi nu am fi beneficiat de un număr important de doze de vaccin aşa cum am beneficiat. Doamna preşedinte a avut iniţiativa, a riscat şi bine a făcut şi a pus pe picioare un mecanism prin care întreaga Uniune Europeană beneficiază de doze foarte multe de vaccin şi ţin şi în acest spaţiu, doamna preşedinte, să vă mulţumesc pentru implicarea extraordinară în acest domeniu. Sănătatea nu este o competenţă a Comisiei, sănătatea este de competenţă naţională, dar această chestiune fără intervenţia şi fără sprijinul Comisiei nu ar fi putut să fie rezolvată. Evident că sprijinul Comisiei constă în dozele de vaccin care vor veni în continuare în România şi în datele pe care le pregătesc forurile europene, comisiile de specialitate şi care sunt distribuite în toate statele membre”, a transmis preşedintele României. 

El a menţionat că, dacă toţi românii s-ar fi vaccinat, acum nu mai purtam mască şi nici nu mai aveam diferite restricţii. "La noi sunt foarte mulţi români care s-au vaccinat, astăzi am cerut date şi am văzut că s-au distribuit peste 10 milioane de doze de vaccin, sunt aproape 5 milioane jumătate de români care sunt vaccinaţi cu schema completă. Păcat că sunt aşa puţini. Dacă ne uităm ce se întâmplă în Europa, acum câteva zile am citit un articol despre Danemarca, în timp ce noi avem mii şi mii de noi cazuri zilnice şi din păcate şi internaţi în ATI şi decese, în Danemarca s-a renunţat la toate restricţiile. De ce? Fiindcă s-au vaccinat, în Danemarca, cam toţi. Doze am fi avut şi noi şi dacă ne-am fi vaccinat cu toţii, nu am fi trebuit să mai purtăm mască, puteam să mergem oriunde în linişte, puteam să ne întâlnim, puteam să avem concerte, spectacole, întâlniri de tot felul, fără nicio restricţie”, a afirmat Iohannis.

El a mai transmis că va avea o întâlnire cu premierul în cadrul căreia va fi reevaluată campania de vaccinare şi vor fi căutate soluţii pentru relansarea acesteia.

 

 

 

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii