Şî?

Colegul meu de la Română, Vlăbuţ Flascaş, m-a sunat, în toiul pandemiei, să-mi comunice vestea încetării din viaţă a profesorului de literatură comparată Frangulină Borcă. Nu-l ştiam pe defunct decât din auzite. Ieşise la pensie înainte ca eu să devin student. De altfel, ca să fiu sincer, credeam că murise demult şi de aceea m-au surprins informaţiile furnizate de Vlăbuţ. „Frate”, a ţipat în telefon Flascaş, „tipul a trăit 107 ani! Se întrebau unii, la înmormântare, care să fi fost secretul longevităţii sale. Pentru mine însă nu e nici un mister. Din amintirile care circulă despre Borcă rezultă clar un lucru. Individul nu s-a stresat niciodată. Nimic nu a părut să-l mişte, să-l impresioneze, să-l clatine câtuşi de puţin. Nu l-am prins profesor, dar am lucrat cu inşi care i-au stat prin preajmă. Cică era omul câtorva cuvinte, până şi la cursuri. În tinereţe, repeta obsesiv, cu un nedisimulat accent moldovenesc, întrebarea – ’Şî şi-i cu aiasta?’ Venea în amfiteatru şi zicea – ’Sofocli? Şî şi-i cu aiasta?’ Sau – ’Ieuripidi, Aristofan, Lope di Vega? Şî şi-i cu aiasta?’ Nu ezita nici în faţa unor chestiuni de imediat impact, reuşind să-i bulvereze pe studenţi – ’Literaturî comparatî? Şî şi-i cu aiasta?’, ’Facultati di Filolojîie? Şî şi-i cu aiasta?’, ’Univiersîtati? Şî şi-i cu aiasta?’ La maturitate, Frangulină a redus drastic numărul de lexeme pe care umanitatea îl merita din partea sa. Spunea numai – ’Aşa, şî?’ Veneau la el tocilarii impacientaţi şi strigau  – ’Dom’ profesor, ne-am dat seama de ce Macbeth constată că viaţa este o poveste relatată de un idiot.’ ’Aşa, şî?’, ‘Dom’ profesor, ne-am dat seama de ce Pirandello are şase personaje în căutarea unui autor şi nu mai multe.’ ’Aşa, şî?’, ’Dom’ profesor, ne-am dat seama de ce Electra se întrupează din jale.’ ’Aşa, şî?’ Ciudăţeania era că aşa şî-ul se repeta şi la examene. (Atenţie, doar examene orale în sistemul impus de Borcă! Paradoxal, în taciturnia lui, profesorul nu avea o problemă în a-i asculta pe alţii vorbind.) Turuiai nebuneşte pe diverse teme de literatură universală şi o dată îl auzeai pe Frangulină mârâind – ’Aşa, şî?’ Nota 2 – care, inevitabil, succeda interogaţia scrâşnită printre dinţi – ajunsese, la evaluări, modus operandi…”

„Ei”, a continuat Vlăbuţ după o pauză de suspans, „dar epopeea nu se opreşte aici! Cum-necum, în anii şaptezeci, sexagenar fiind, Frangulină a mai executat o tăiere lexicală. Vechile lui (impenetrabile, neimpresionabile) întrebări s-au transformat subit în… ’Şî?’ Atât mai zicea, prietene, conform istorisirilor celor care l-au cunoscut! ’Dom’ profesor, va fi şedinţă de Catedră la ora 11.’ ’Şî?’, ’Dom’ profesor, am publicat o carte despre Goethe.’ ’Şî?’, ’Dom’ profesor, s-a închis sala Byron, unde vă ţineaţi cursul, pentru renovare.’ ’Şî?’, ’Dom’ profesor, salariul pentru vacanţă vine fără sporuri.’ ’Şî?’, ’Dom’ profesor, au adus mititei la Casa Universitarilor!’ ’Şî?’, ’Dom’ profesor, s-a băgat parizer la IRIC.’ ’Şî?’. Şî – scuze! – şi aşa mai departe. Până într-o zi, când, la o şedinţă a BOB din cadrul PCR (cred că nu ai uitat celebra abreviere pentru Biroul Organizaţiei de Bază a Partidului Comunist Român), secretarul structurii politice de la Filologie a prezentat ideile principale din cuvântarea lui Ceauşescu de la nu ştiu ce Plenară a momentului. Politrucul a încheiat apoteotic – ’Cel mai iubit fiu al poporului ne adresează un mobilizator şi tovărăşesc îndemn la acţiune…’ ’Şî?’ s-a trezit Frangulină trăncănind. Stupefiat, secretarul BOB nu a putut reacţiona în vreun fel vreme de multe secunde. Apoi, gâtuit de spaima dublă de a nu descoperi cine ştie ce dizidenţă intelectuală în organizaţia sa, pe de o parte, şi de a nu fi turnat de informatorii de serviciu pentru pasivitate în faţa provocării, pe de alta, a şoptit – ’Îi mulţumesc tovarăşului profesor Borcă, membru marcant al colectivului nostru, spirit revoluţionar şi patriotic, pentru însufleţita adeziune la măreţele directive trasate de Preşedintele Republicii noastre Socialiste România, exprimată aici, şi îl asigur că, în lumina noilor teze, ne vom strădui să fim şî mai buni.’ ’Şî?’ l-a întrerupt iarăşi Frangulină. Vişiniu la faţă, şeful beobist şi-a dus mâna stângă – cuprinsă de spasme – la inimă, după care s-a prăbuşit inert pe podea. Atunci a fost profesorul Borcă pensionat anticipat, eveniment petrecut chiar în ziua funeraliilor bietului secretar BOB, fiinţă fragilă, inadaptată, de numai 40 de ani…”

„Pentru Frangulină a urmat încă o jumătate de secol de şî-uri lătrate în dreapta şi în stânga. Cel mai renumit s-a declanşat pe 22 decembrie 1989. L-a sunat fiica lui şi i-a spus, copleşită de emoţie, ’Tătuţă, a căzut Ceauşescu! A picat tiranul!’ ’Şî?’, a replicat, egal cu sine, Frangulină… Interesant mi se pare că familia a ales să-i pună un epitaf pe piatra de mormânt care parafrazează textuleţul (făcut faimos de Preda) din Cimitirul Vesel – ’Aici zace şi se face Frangulină Borcă praf.’ ’Şî?’ am întrebat involuntar.

Codrin Liviu Cuţitaru este profesor universitar doctor la Facultatea de Litere din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi