Sistarea finanţărilor guvernamentale prin PNDL a strânit nemulţumire la PSD Iaşi

vineri, 02 iulie 2021, 01:56
2 MIN
 Sistarea finanţărilor guvernamentale prin PNDL a strânit nemulţumire la PSD Iaşi

Sistarea fondurilor PNDL de către guvern a stârnit reacţii dure la Iaşi. Şeful filialei locale a PSD, alături de mai mulţi primari social-democraţi, a acuzat ieri „dezastrul“ acestei decizii luate la nivel guvernamental: aproape jumătate dintre proiectele contractate sunt încă în desfăşurare, iar necesarul de finanţare se ridică la peste 300 milioane lei.

Recent, Ministerul Dezvoltării a comunicat primăriilor că fondurile pe PNDL – program naţional de dezvoltare locală – au fost „epuizate“ pentru acest an. Recomandarea autorităţii centrale a fost ca primăriile să finanţeze din surse proprii proiectele sau să sisteze lucrările în desfăşurare.

„Şi colegii de la PNL, USR-PLUS sunt în asentimentul nostru. Este o problemă reală. Suntem într-o situaţie critică. Noi, oraşul Hârlău, dacă nu am fi beneficiat de investiţiile prin PNDL, din bugetul propriu nu am fi reuşit să le facem nici în ani de zile. Am construit o grădiniţă, am modernizat străzi, trotuare, am intervenit în zone care nu au mai fost modernizate de 40 de ani“, a declarat ieri primarul Radu Curcă.

Primarul din Ion Neculce, Gheorghe Văleanu, a oferit un exemplu concret de proiect: lucrările la dispensarul din comună sunt finalizate în proporţie de 71%, iar restul de executat are o valoare de 600.000 lei. „Aceşti bani sunt mai mulţi decât toată suma pe care am alocat-o la investiţii în acest an“, a adăugat Văleanu.

Nu în ultimul rând, preşedintele PSD Iaşi Maricel Popa a solicitat guvernului deblocarea PNDL prin alocarea fondurilor necesare la următoarea rectificare bugetară. „Cred că trebuie să punem presiune pe guvernanţi, pentru că altfel banii investiţi până acum se vor pierde. Primăriile nu au fondurile necesare pentru a susţine din bugetele proprii astfel de investiţii. Acesta este motivul pentru care există PNDL“, a declarat Maricel Popa.

Liderul PSD a ţinut ieri conferinţa de presă alături de 12 primari social-democraţi din judeţ.

Comentarii