Șocant! Crimă în familie descoperită după ce o mână a fost văzută plutind pe Siret

vineri, 07 august 2020, 13:48
2 MIN
 Șocant! Crimă în familie descoperită după ce o mână a fost văzută plutind pe Siret

La data de 6 august, poliţiştii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Dulceşti au fost sesizaţi de către un tânăr de 29 de ani, cu privire la faptul că a observat o mână de om în râul Siret din localitatea Horia.

“Imediat, la nivelul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Neamţ s-a constituit o echipă operativă de lucru formată din poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale, cei ai Poliţiei municipiului Roman şi Secţiei de Poliţie Rurală Dulceşti, precum şi criminalişti, care au demarat activităţile de căutare în râul Siret, cu sprijinul lucrătorilor din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, în vederea descoperirii celorlalte părţi de corp omenesc. În urma unei expertize dactiloscopice efectuate în cauză, poliţiştii au stabilit faptul că membrul superior aparţine unui bărbat de 45 de ani, din Roman”, se arată în comunicatul Poliției.

În urma cercetărilor, poliţiştii au stabilit că în perioada 1-5 august, pe fondul unei stări conflictuale şi a consumului de alcool, un bărbat de 73 de ani, din Roman, l-ar fi agresat pe fiul său cu un cuţit, în timp ce se aflau în incinta locuinţei. În urma rănilor suferite, bărbatul a decedat. Apoi, bărbatul de 73 de ani a tranşat corpul fiului său şi l-a aruncat în albia râului Siret.

El a fost reţinut pentru 24 de ore pentru omor şi profanare de cadavre.

news.ro

Comentarii