Sociologia ca proiect de reformă socială

Săptămâna trecută l-am pomenit pe sociologul Dimitrie Gusti (n. Iaşi, 13 februarie 1880), contributor alături de Petre Andrei la „instituţionalizarea sociologiei” la Universitatea din Iaşi, în perioada 1910-1940. Chiar în ziua publicării articolului în care îl omagiam pe D. Gusti îmi este semnalată apariţia volumului Dezvoltare şi schimbare socială proiectată: in honorem Cătălin Zamfir, care reuneşte o serie de contribuţii ale unor personalităţi ştiinţifice şi culturale cu ocazia împlinirii a 80 de ani de viaţă a academicianului sociolog Cătălin Zamfir (n. 9 februarie 1941), profesor la Universitatea din Bucureşti, director al Institutului de Cercetare a Calităţii Vieţii din cadrul Academiei Române.

Cu lucrările semnate de sociologul Cătălin Zamfir am luat contact la cursul de Politici Sociale, susţinut multă vreme la Universitatea „Al.I. Cuza” din Iaşi de către profesorul George Poede, un colaborator apropiat al academicianului într-o serie de proiecte de cercetare. Pe atunci urmam cursurile masterului de Politici Publice şi eram în căutarea unui sens al profesiei de sociolog. În perioada studenţiei citisem cărţile recomandate de profesorii mei şi chiar ceva mai mult, participasem la sesiunile de practică sociologică, accesasem câteva burse de scurtă durată în Ungaria, Olanda, Polonia, Lituania, dar tot nu-mi găseam drumul meu în ale sociologiei. Familia şi prietenii mă tot întrebau ce-am să fac cu sociologia, unde am să lucrez, ce presupune meseria de sociolog.

Temele de la cursul de Politici Sociale, cărţile semnate/ coordonate de academicianul Cătălin Zamfir m-au ajutat să găsesc drumul spre profesia de sociolog, să împac teoria cu problemele practice din realitatea socială. La capătul unor căutări, am decis ca disertaţia de masterat să aibă ca temă „Analiza politicii sociale în domeniul protecţiei copilului în România”. Căutând date statistice pentru lucrarea de disertaţie am efectuat câteva vizite de documentare la Direcţia Generală pentru Protecţia Drepturilor Copilului (DGPDC) care-şi avea sediul în cartierul „Tudor Vladimirescu” din Iaşi. Pe vremea aceea problema copiilor instituţionalizaţi era foarte gravă, instituţii şi organizaţii de pe plan intern şi internaţional cereau imperios coordonarea eforturilor statului pentru rezolvarea acesteia. Să ne aducem aminte de vizitele baronesei Emma Nicholson, raportorul Uniunii Europene pentru România între anii 2000 şi 2004. La insistenţele înaltului oficial UE, problema respectării drepturilor copiilor a devenit prioritară pentru guvernarea de atunci. După finalizarea masterului de Politici Publice am dat concurs pentru un post de sociolog la DGPDC Iaşi. La interviu am fost întrebat care este motivaţia mea de a lucra în domeniul protecţiei copilului. Ca răspuns la această întrebare am pus pe masă disertaţia de master pe care am prezentat-o precum în faţa comisiei de absolvire de la facultate. Cărţile şi lucrările în domeniul sociologiei şi politicilor sociale publicate de Cătălin Zamfir m-au salvat: am găsit un capăt de drum profesional care ulterior mi-a adus multe satisfacţii.

Patru ani am lucrat ca sociolog la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Drepturile Copilului, perioadă în care, la invitaţia profesorului George Poede, am susţinut seminariile la disciplina de Politici Sociale la toate specializările care o aveau inclusă în curricula universitară: Sociologie, Ştiinţe Politice, Asistenţă Socială, Asistenţă Socială-Teologie. La un moment dat, profesorul Poede mă întreabă dacă nu am de gând să urmez un doctorat. Ştiind că profesorii coordonatori de doctorate de la Iaşi, Vasile Miftode şi Anton Carpinschi, aveau locurile ocupate, am întrebat cu cine aş putea să fac un doctorat. Atunci, profesorul G. Poede îmi răspunde afişând un zâmbet relaxat că, ţinând cont de preocupările mele, ar recomanda un doctorat sub coordonarea academicianului Cătălin Zamfir. Şi mi-a dat să citesc cartea Sociologie, Etică şi Politică Socială. Volum omagial Cătălin Zamfir, pentru a afla mai multe despre viaţa şi opera magistrului.

Legătura sociologului C. Zamfir cu şcoala sociologică condusă de D. Gusti s-a realizat prin sociologul Traian Herseni cu care a colaborat la „monografia Boldeştiului” între anii 1966-1967, însă apropierea de sociologie a avut loc după un periplu de căutări început cu filozofia, trecând prin etică, psihologie socială şi în sfârşit sociologie: „Aş putea spune că am descoperit sociologia în bibliotecă, citind lucrări occidentale, ca etapă a procesului meu de clarificare teoretică”, susţine profesorul Cătălin Zamfir.

Primele proiecte de cercetare empirică pe care le-a iniţiat au avut ca teme dezvoltarea socială a întreprinderii şi calitatea vieţii. Între anii 1973-1974 a obţinut o bursă Ford la Institute for Social Research, Ann Arbor Michigan – SUA, unde a consolidat preocupările în domeniul sociologiei organizaţiilor, concretizate în publicarea cărţii Psihosociologia organizării şi conducerii (1974). În perioada petrecută în SUA a luat contact cu un nou domeniu de cercetare, Calitatea Vieţii, despre care afirmă următoarele: „Atracţia pentru acest domeniu se explică probabil şi prin opţiunea mea morală iniţială. Ceea ce mă interesa în primul rând era omul: bunăstarea sa. (…) Orice schimbare socială trebuie să aibă ca scop ultim condiţii mai bune de viaţă”.

După evenimentele din decembrie 1989, sociologul Cătălin Zamfir este angrenat în exercitarea funcţiei de ministru al Muncii şi Protecţiei Sociale în primul guvern condus de Petre Roman. În timpul ministeriatului său sunt elaborate legea şomajului, legea sindicatelor, legea constractului colectiv de muncă, legea conflictelor de muncă, proiectează legislaţia pensiilor. A înfiinţat învăţământul universitar de asistenţă socială, în perioada 1990-1991. A fost primul preşedinte al Consiliului Naţional al Cercetării Ştiinţifice Universitare, mandat derulat între 1994-1999. În perioada 1998-1999 a participat activ la elaborarea strategiei naţionale de combatere a sărăciei. A fost implicat în realizarea primei lucrări de diagnoză socială a situaţiei romilor din România – Ţiganii între ignorare şi îngrijorare (1993). A creat şi coordonat reviste sociologice româneşti: Calitatea Vieţii, Sociologie românească, România socială, Inovaţia socială. Publicaţiile sale însumează: 19 cărţi de autor, 23 volume coordonate, o carte tradusă în străinătate, opt cărţi de coautor, 20 de publicaţii în străinătate, din care cele mai multe cărţi colective. Este autor al unui Dicţionar de sociologie şi al unei Enciclopedii a dezvoltării sociale. Intenţionat am lăsat la urmă cea mai mare realizare a academicianului Cătălin Zamfir: înfiinţarea şi coordonarea Institutului de Cercetare a Calităţii Vieţii (ICCV – 2 ianuarie 1990).

Pentru toate aceste realizări şi mai mari decât acestea care nu au fost pomenite aici, prof.dr. Nicu Gavriluţă de la Universitatea „Al.I. Cuza” din Iaşi consideră că academicianul Cătălin Zamfir este „omul deplin al sociologiei româneşti”. Pe domnul academician Cătălin Zamfir nu l-am întâlnit niciodată, însă cărţile, studiile şi rapoartele realizate sub coordonarea sa la ICCV constituie bibliografie obligatorie la cursul şi seminariile de Calitatea Vieţii, pe care le susţin la Sociologie – anul III. Domnul profesor Poede mi-a spus despre acad. Cătălin Zamfir că este un om blând, delicat şi generos. Ferice de cei ce l-au cunoscut!

Ciprian Iftimoaei este director adjunct la Direcţia Judeţeană de Statistică Iaşi şi lector asociat doctor la Facultatea de Filosofie şi Ştiinţe Social-Politice a Universităţii „Al. I. Cuza” din Iaşi