Steaua norocoasă şi reîncarnarea

În istoria recentă a României şi a Republicii Moldova puţini lideri politici care să colaboreze într-un tandem al relelor au fost atât de impopulari precum Liviu Dragnea şi Vladimir Plahotniuc.

În ultimii ani, România, sub conducerea lui Dragnea, a început să aplice relele practici de guvernare ale lui Plahotniuc, în timp ce Republica Moldova a împrumutat de la "consultanţii" lui Dragnea cam toate temele de manipulare posibile şi imposibile, plecând de la Soros şi teama de imigranţi pentru a termina cu străinii care ne vor distruşi, drept pedeapsă trimiţându-ne roşii şi peşte cu otravă în supermarketuri. România şi Republica Moldova urcau parcă în ultima perioadă braţ la braţ treptele unui tobogan imens, orientat spre groapa de nisip din Est.

Dacă în România păream hipnotizaţi de rezistenţa continuă a sistemului lui Dragnea la orice încercare de reformă şi schimbare venită din partea societăţii civile, în Republica Moldova situaţia a fost cu mult mai rea decât la noi. Fiind stăpân absolut peste Republica Moldova, Plahotniuc (mai ales prin Ministerul de Interne şi cel al Justiţiei) a creat un sistem în care aproape oricine putea fi reţinut dacă nu îi convenea Conducerii. Din dezgust şi de frică, o mare parte dintre moldoveni au ales să plece de tot din ţară în ultimii ani (şi vorbim aici despre un exod mai mare decât cel de pe vremea lui Voronin), iar cei rămaşi acasă au trebuit să trăiască cu sufletul la gură, de teamă să nu fie luaţi în vizor de către vreun vecin membru în partidul lui Plahotniuc. Dacă în 2009, de exemplu, numele lui Voronin era pronunţat în şoaptă atunci când erai la o cafenea din Chişinău, zece ani după aceea, în 2019, prietenii noştri de peste Prut care veneau la Iaşi la cumpărături nu îndrăzneau nici măcar să îi pronunţe numele lui Plahotniuc atunci când stăteam de vorbă la vreo terasă din Palas. "Din precauţie", cum ziceau ei, "nici nu ştii cine te mai aude şi pe aici."

Peste ani şi ani vom citi poate ce s-a întâmplat cu adevărat în 2019 cu România şi Republica Moldova însă până atunci ne vom mulţumi să credem că steaua noastră norocoasă ne-a ajutat din nou, oferindu-ne două luni (mai şi iunie) de neuitat. Primul a căzut Dragnea, în mai. Crezând că are toată justiţia subordonată, şmecheraşul de Teleorman a ales să stea acasă şi să aştepte deciziile finale ale judecătorilor, fiind prea sigur de puterea sa. Ghinion! Apoi la mijloc de iunie, partidul "democrat" de la Chişinău a decis (sau "a fost decis", asta o vom afla mai încolo) să plece de la Guvernare, iar Plahotniuc, deşi avea cu adevărat toată justiţia subordonată, a fugit ca un laş din Republica Moldova pentru a nu păţi şi el prea repede ceea ce i s-a întâmplat lui Dragnea, fostul său partener politic.

Dacă la noi, după dispariţia lui Dragnea, baronetul PSD-ist s-a repliat imediat în spatele Vioricăi Vasilica Dăncilă, la Chişinău noul guvern condus de către Maia Sandu are o şansă istorică de a reseta odată pentru totdeauna cleptocraţia care pusese stăpânire peste Republica Moldova. Iar faptul că acest nou guvern de la Chişinău, numit şi recunoscut sub privirile Uniunii Europene, Statelor Unite şi Rusiei, este sprijinit în Parlamentul de peste Prut atât de către pro-europeni, cât şi de socialiştii lui Dodon, arată că pentru prima dată în Republica Moldova falsele teme geopolitice au fost în sfârşit înlăturate în faţa unui pericol real, acela al dictaturii oligarhice.

Desigur, inclusiv la noi mulţi l-au deplâns pe "sărmanul" oligarh Plahotniuc care ar fi fost "singurul care putea apăra Republica Moldova de ruşi", însă aceste lamentări ar putea fi puse şi pe seama "parteneriatelor" avantajoase pentru "toate părţile" făcute de Plahotniuc cu mai mulţi "analişti" de pe la Bucureşti. Iar numai dacă ne uităm la faptul că Nicu Popescu, noul (tânăr şi foarte experimentat) Ministru de Externe al Republicii Moldova a fost invitat şi s-a întâlnit cu înalţi demnitari la Paris şi Washington (vizite la care Meleşcanu al nostru nici măcar nu mai visează) în chiar prima săptămână de la investirea noului Guvern, putem sta liniştiţi pentru direcţia politicii externe a Republicii Moldova.

La Chişinău a reapărut speranţa (cineva povestea că toţi oamenii de pe stradă parcă au întinerit), iar lumea aşteaptă să vadă că noii guvernanţi vor reuşi să ducă la bun sfârşit în primul rând curăţirea sistemului judiciar, ceea ce foştilor guvernanţi pro-europeni din anii 2010 nu le-a reuşit până la capăt.

Obiectivitatea şi responsabilitatea în aplicarea legii vor fi esenţiale pentru credibilitatea noului Guvern în lupta cu tentaculele Partidului "Democrat" şi ale aliaţilor săi, aflaţi în ţară sau fugiţi deja în cine ştie ce paradisuri fiscale. Însă atâta vreme cât banii murdari ai lui Plahotniuc vor mai circula nestingheriţi prin Moldova, trusturile sale media vor sprijini de minune opoziţia pe care partidul pe care l-a condus până a fi fugit din Republica Moldova o va face în Parlament prin aceleaşi arhicunoscute (şi eficiente) tactici ale dezinformării.

Spre deosebire de ce se întâmplă încă la noi după dispariţia lui Dragnea, între timp la Chişinău colosul construit prin constrângere şi teroare începe să se fisureze: toţi judecătorii Curţii Constituţionale (acuzaţi repetat că au fost numiţi în funcţie exclusiv pe criterii politice şi de apartanenţă la cercurile de influenţă ale lui Plahotniuc) au demisionat, iar procuratura, după cinci ani de tergiversări, a decis în sfârşit să pună sechestru pe averea lui Ilan Şor – principalul actor din celebrul dosar al furtului "miliardului" şi să ceară aplicarea unui mandat de arest în lipsă (şi el, şi Plahotniuc fiind printre primii care au fugit din Republica Moldova via Transnistria).

După "evadarea" lui Plahotniuc, responsabil cu turnatul cenuşei în cap pentru dictatura instaurată de către Partidul "Democrat" în Republica Moldova a devenit Vladimir Cebotari, fost ministru al Justiţiei şi vicepreşedinte al partidului, unul dintre cei care nu au mai prins loc în avion şi a rămas să stingă lumina la sediu. Într-un interviu recent pentru "Deutsche Welle" domnul Cebotari a declarat, cu toată sinceritatea: "Nu, Vladimir Plahotniuc nu este un escroc! Da, poate partidul nu s-a focusat prea mult pe democraţie şi poate partidul nu s-a focusat prea mult pe implementarea unor reforme precum reforma sistemului judiciar". În rest, linişte şi pace, nici un regret pentru tot răul lăsat în urmă, doar cinism.

Poate de aceea sfatul unui prieten de-al nostru care a văzut mai multe în viaţă şi care ne-a temperat după euforia din lunile mai şi iunie rămâne încă valabil: "Aşa este, până aici arată bine, dar stai să îi vedem în ce se vor reîncarna de acum înainte".

Radu Popescu a fost consultant politic în Republica Moldova