SUA înregistrează mai mulţi morţi din cauza coronavirusului decât din cauza războiului

miercuri, 17 iunie 2020, 09:50
1 MIN
 SUA înregistrează mai mulţi morţi din cauza coronavirusului decât din cauza războiului

Cu 700 de morţi suplimentare într-o zi, Statele Unite înregistrează cu începere de marţi mai multe decese legate de COVID-19 decât numărul soldaţilor americani căzuţi în Primul Război Mondial.

În ultimele 24 de ore, în Statele Unite au murit 740 de oameni, potrivit datelor raportate de Universitatea Johns Hopkins.

Astfel, numărul total al deceselor de COVID-19 înregistrate în ţară a depăşit 116.850, mai mult decât numărul soldaţilor americani ucişi în Primul Război Mondial – circa 116.500, potrivit Departamentului Veteranilor din SUA.

Bilanţul american al pandemiei l-a depăşit în aprilie pe cel al soldaţilor morţi în cele două decenii de conflict în Vietnam.

Comentarii