Tom Cruise va zbura în spaţiu în octombrie 2021

miercuri, 23 septembrie 2020, 09:30
1 MIN
 Tom Cruise va zbura în spaţiu în octombrie 2021

Actorul Tom Cruise, care urmează să filmeze în spaţiu, va ajunge pe Staţia Spaţială Internaţională într-un an. Tom Cruise va ajunge pe Staţia Spaţală în compania regizorului Doug Liman. 

Cei doi cineaşti, care au colaborat deja la "Edge of Tomorrow" şi "Barry Seal", pregătesc împreună un film care va fi filmat în spaţiu.  Această călătorie ar trebui să le permită primele cercetări – sau să filmeze deja câteva scene. Ei vor fi conduşi de Michael Lopez-Alegria, care deţine recorduri în privinţa ieşirilor în spaţiu la NASA. 

Potrivit Variety, acest lungmetraj va beneficia de un buget de cel puţin 200 de milioane de dolari. Tom Cruise, star şi producător al proiectului, obişnuit cu cascadele imposibile, ar putea să aibă un salariu între 30 şi 60 de milioane de dolari. 

Proiectul, al cărui titlu şi subiect nu au fost dezvăluite, urmează să fie filmat la bordul ISS. În aşteptarea călătoriei, Tom Cruise termină filmările la următoarele filme din franciza "Misiune: Imposibilă". A şaptea şi a opta parte din franciză vor fi lansate în 2021 şi 2022. 

 

Comentarii