Caută 
3 MIN
Mulţi români pleacă în concediu prin alte părţi, atraşi de hotelurile all-inclusive, unde pot consuma orice, cât pot; conceptul a pătruns şi la noi, nu doar pe litoral.
Am aflat că un mic investitor conduce o staţiune all-inclusive în care fiecare client mănâncă şi bea cât poate duce; mai multe detalii ne oferă chiar el:
* * *
– Bună ziua! Unde se află staţiunea?
– La egală distanţă de mare şi de munte, între dealuri cu vii, din care iese principala atracţie turistică. Nu mă refer la must sau stafide…
– Distanţă egală, dar cam cât de mare?
– Un centimetru pe harta lumii, dar nu contează, turiştii ajunşi la noi nu mai pleacă.
– Cu ce ajung ei aici?
– În alte staţiuni se ajunge doar cu avionul: noi avem peste deal haltă de tren şi staţie de autobuz, iar turiştii pot veni şi pe jos, dacă nu-i simt câinii din sat.
– Spuneaţi că, ajunşi aici, turiştii nu mai pleacă…
– Cad laţi de oboseală şi a doua zi unii nu mai au bani nici de întors acasă…
– Preţurile sunt atât de mari?
– La sfert ca pe litoral, deci mari. Costă să cari marfa în cârcă, de la supermarket, dar turiştii au aici ce nu găsesc în alte staţiuni all-inclusive!
– Ce anume nu găsesc?
– Purcei, care nu există la turci, că-s musulmani. Ceafă, mici, cârnaţi… Avem şi ce nu găseşti nici în Canare, în Dubai sau pe Coasta de Azur…
– Ce anume aveţi? M-aţi făcut curios.
* * *
– Avem ploşniţe! Şi gândaci, chiar şi şoareci, uneori.
– Uneori, înainte de a veni cei de la deratizare, nu?
– Uneori, înainte de a se strecura în bucătărie. Intră, rod, iar a doua zi îi găsim ţepeni, cu lăbuţele în sus…
– Rod grâul otrăvit sau ce aţi pus împotriva lor, bănuiesc…
– Rod ce am pus prin oale, să mănânce clienţii. Aici e all-inclusive şi turiştii consumă cât pot duce; ca să nu dăm faliment am făcut mâncarea încât să nu poată duce prea mult, că după trei îmbucături se satură…
– Folosiţi condimente iuţi, ca la mâncarea indiană, nu?
– Aici vin turişti care vor să scape de aglomeraţie, de civilizaţie; nu avem nici curent electric, deci turiştii sunt bucuroşi. Dacă nu-i curent, clar că n-avem nici frigider, deci mâncarea, după două zile, prinde un gust deosebit şi clientul se satură repede.
– Aminteaţi viile din care se obţine principala atracţie turistică…
– Da, rachiul de struguri! Are 50 de grade, să nu poată duce turistul prea mult, să ne sărăcească. Dacă duce, treaba lui; rachiul e inclus în preţ, dar zeama de varză de a doua zi costă 99 de lei paharul!
