De Business

Punem punctul pe știi

Uleiul de floarea soarelui și cel de măsline vor fi vândute la prețuri tot mai mari, din cauza producției reduse

joi, 04 august 2022, 19:39
3 MIN
 Uleiul de floarea soarelui și cel de măsline vor fi vândute la prețuri tot mai mari, din cauza producției reduse

Ingredient de bază în aproape toate mâncărurile noastre, uleiul, o marfă din ce în ce mai scumpă anul acesta, va fi şi mai scump. Seceta a afectat deja 10.000 de hectare de floarea soarelui, însă evaluarea suprafețelor calamitate nu s-a încheiat încă.

Mai mult, din cauza războiului, Ucraina, lider mondial la această cultură nu-și poate exporta recolta. Iar, asta se va simți pe piața internaţională și va influența prețul de referință.

La rândul lor, Spania, Italia și Grecia, anunţa că şi producția de ulei de măsline a scăzut, tot din cauza arșiței. Vom pune, aşadar, doar câteva picături în salate.

Culturile de floarea soarelui sunt arse în multe locuri din România

În multe locuri din țară, culturile de floarea soarelui sunt pârjolite. Ministrul Agriculturii a anunțat că seceta a compromis deja recolta pe 10.000 de hectare dintr-un milion. Însă doar 25 de județe au raportat până acum pagubele. Totuși, oficialii nu vorbesc, deocamdată, de o criză a uleiului.

Petre Daea, Ministrul Agriculturii: „O producție mai mică reduce și cantitatea de ulei. Să fim extrem de atenți și în același timp prevăzători pentru că nu ai de unde să știi ce îți aduce ziua de mâine.”Un lucru este însă cert: recolta va fi mai slabă.

„Nivelele de producție au stat şi stau sub impactul acestor schimbări climatice”

Dr. Ing. Dumitru Manole, președintele Asociației pentru Cultura Florii-Soarelui: „Datorită acestei secete pedologice și atmosferice prelungite, nivelele de producție au stat şi stau sub impactul acestor schimbări climatice.”

Prețul uleiului depinde însă de contextul internațional, iar exporturile Ucrainei joacă un rol esențial în ecuație. România este și ea un exportator net de floarea soarelui. Cum pe piața globală prețul semințelor e în creștere, vânzarea recoltei în afara țării devine avantajoasă.

Anunțul celui mai mare producător de cereale pentru mic dejun

Totuși, cel mai mare producător de cereale pentru mic dejun a anunțat deja că a modificat rețeta unor produse. Nu a găsit pe piață suficient ulei de floarea soarelui la un preț convenabil, astfel încât să nu fie nevoit să-şi scumpească mărfurile.

Nicoleta Tupiță, manager multinațională din industria alimentară: „Uleiul de floarea soarelui în această perioadă va fi înlocuit temporar cu alte tipuri de ulei vegetal, cu proprietăți asemănătoare, cum e uleiul de rapiță sau de palmier din surse sustenabile. La dulciuri vorbim de înlocuirea lecitinei din uleiul de floarea soarelui pentru că și pentru aceasta există un deficit.”

Scăderea producției de măsline a condus deja la o creștere a prețului uleiului de măsline

Pe de altă parte, în țările mediteraneene, se anunță și scăderea producției de măsline, tot din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile. Prețul uleiului a început să deja crească. Lucru resimțit și de conaționalii noștri care lucrează în aceste țări.

Mirel Venin, român stabilit în Italia: „La începutul anului, prețul de ulei era în jur de trei euro până în patru euro, în schimb, cu inflația, cu secetă, suntem undeva între patru și cinci euro. Producția a scăzut la jumătate în multe regiuni din cauza secetei.”

Spania asigură jumătate din producția mondială de ulei de măsline. Potrivit Consiliului Oleicol Internațional, prețul de referință al uleiului în peninsulă a crescut cu 8,3% doar în luna iunie.

Sursa: StirilePROTV

Comentarii