Un fotbalist și-a părăsit mireasa în ziua nunții ca să meargă la clubul său

duminică, 07 august 2022, 18:17
1 MIN
 Un fotbalist și-a părăsit mireasa în ziua nunții ca să meargă la clubul său

Un fotbalist din Sierra Leone și-a ratat nunta pentru a se alătura clubului Malmo. Fratele lui a fost alături de mireasă
 

Atacantul din Sierra Leone Mohamed Buya Turay a ratat propria nuntă pentru a se alătura clubului suedez de top Malmo FF, fratele său fiind alături de mireasa lui Turay la ceremonie, potrivit Aftonbladet, citat de Reuters.

Nunta fusese stabilită pentru 21 iulie, dar clubul suedez a vrut ca tânărul de 27 de ani să li se alăture cât mai curând posibil, așa că Turay a ratat ceremonia de căsătorie.

Prin urmare, fratele său a trebuit să-l reprezinte la nuntă alături de mireasa lui Suad Baydoun, conform sursei citate.

Ce a spus fotbalistul Mohamed Buya Turay despre faptul că și-a ratat nunta

„Ne-am căsătorit pe 21 iulie în Sierra Leone. Dar nu am fost acolo pentru că Malmo mi-a cerut să ajung mai devreme”, a spus Turay, care a pozat cu soția sa în ținutele de nuntă înainte de a pleca în Suedia și a postat imaginile pe Twitter.

Comentarii