Un peisaj post-electoral complicat şi confuz

La ora scrierii acestui editorial, puţin după închiderea urnelor, la sfârşitul celei mai anoste şi mai confuze campanii electorale din ultimele trei decenii, singura certitudine, având în vedere bâlbele jenante din trecut ale caselor de sondaje la exit poll-uri, este absenteismul record. Avem cea mai slabă participare la vot din 1990 încoace şi este greu să pui asta doar pe seama pandemiei, dacă ne raportăm la alegerile locale desfăşurate doar cu puţină vreme înainte. Este vizibilă lipsa de entuziasm a electoratului, neîncrederea generalizată în aproape toţi actorii politici autohtoni, e drept un fenomen departe de a fi specific doar României. În rest, doar după numărarea voturilor vom şti cu adevărat cine va câştiga alegerile şi cine va intra în Parlament.

Însă chiar şi aşa se pot trage câteva concluzii. Chiar dacă până la urmă vor câştiga la limită alegerile, ceea ce nu este însă deloc sigur, liberalii şi Klaus Iohannis plătesc cu câteva procente bune maniera simplistă în care au abordat confruntarea politică în tot acest an. Nu poţi să-ţi construieşti întregul discurs pe ideea că dacă nu ar exista PSD totul ar fi minunat în România atunci când eşti deja de un an la guvernare. Scorul PNL este cu atât mai dezamăgitor având în vedere faptul că s-a confruntat cu un PSD fără nici o personalitate la vârf care să-i dea un minim de tracţiune electorală şi care este în fapt amputat prin pierderea aripii desprinse de Victor Ponta în Pro Romania. În acest punct trebuie totuşi remarcată abilitatea PSD de a recruta două reputate personalităţi medicale, Alexandru Rafila şi Adrian Streinu-Cercel, evident mai credibile decât ministrul Tătaru sau Raed Arafat, al cărui ton miliţienesc a iritat multă lume. Într-o perioadă în care chestiunile legate de sănătate, de sistemul medical, au devenit prioritare pentru populaţie, probabil că acest lucru a avut un impact electoral real.

Nici cei de la USR-Plus nu sunt probabil prea fericiţi după primele proiecţii, deşi scorul partidului se va îmbunătăţi după adăugarea voturilor din diasporă. USR-Plus este un partid care în bună măsură a mers la cacealma. A refuzat să se asocieze PNL la guvernare pentru a-i putea apoi critica pe toţi cei care au fost la guvernare până acum în România şi a se prezenta drept soluţia providenţială care, dacă va ajunge la putere, va repara miraculos tot ceea ce nu funcţionează în ţară. De altfel Dan Barna a şi ţinut să spună, în maniera arogantă care deranjează multă lume, că „nu se va face reformă în România fără USR-Plus”, de parcă partidul ar deţine monopolul în această privinţă şi deşi oameni cheie din formaţiunea politică au avut o prestaţie deloc strălucită la guvernare în mandatul de prim ministru al lui Dacian Cioloş. În al doilea rând, USR-Plus continuă să se descrie, tot la cacealma, drept partid de centru-dreapta, deşi prin poziţiile adoptate în câteva chestiuni majore (referendumul pentru familia tradiţională, studiile de gen) se plasează chiar la stânga PSD sau Pro România. De aceea rămâne un mister de ce în mass media, în general în spaţiul public, USR-Plus continuă să fie plasat mecanic pe centru-dreapta. Inclusiv afilierea partidului la grupul de stânga Renew Europe din Parlamentul European face complet lipsită de sens această etichetă. Doar ideea că USR-Plus se opune PSD nu este o justificare serioasă pentru o astfel de încadrare ideologică. Mai ales că, vom vedea, acest lucru va începe să conteze tot mai mult în confruntarea politică în viitor. Rezultatul obţinut de AUR este o confirmare în acest sens.

În afara de asta USR-Plus dă impresia, şi în fapt nu e doar o impresie pentru că au putut fi consemnate şi declaraţii în acest sens, că se va alinia cuminte la tot ceea ce va cere Bruxelles-ul, atât în materie de poziţionare ideologică, cât şi în alte privinţe, chiar dacă astfel de solicitări nu vor fi neapărat în interesul naţional. Pentru cei care se uită la derapajele progresiste de peste Ocean, dar şi din Europa de Vest, la agenda „Green Deal” radicală promovată acolo, care ne afecta negativ serios în plan economic, nu este deloc un semnal încurajator. Or, fără a fi nici pe departe anti-europeni, o etichetă lipită imediat pe orice discurs care deranjează euro-birocraţia, mulţi au început să aibă dubii serioase faţă de o serie întreagă de abordări bruxeleze.

Ignorarea acestui context schimbat la nivelul opiniei publice ar trebui să fie o lecţie pentru PMP care avea posibilitatea să se identifice clar cu un curent conservator moderat. Nu a făcut-o, nu şi-a creat această identitate conservatoare distinctă, deşi ostilitatea manifestă a USR-Plus faţă PMP i-ar fi uşurat evident sarcina, a preferat să rămână agăţat de Traian Băsescu. Însă, chiar dacă partidul va intra până la urmă la limită în Parlament a devenit clară limita acestei abordări. De această situaţie a profitat AUR, surpriza acestor alegeri, care a exploatat acest culoar. Dar dacă în sine scorul AUR este poate o surpriză, faptul că acest curent tradiţional-conservator, sceptic faţă de o serie de politici şi poziţii adoptate la Bruxelles, îngrijorat că excesele progresiste în creştere în Occident vor avea reverberaţii tot mai serioase şi în România, va căpăta amploare, ca o contrareacţie, nu ar trebui să mire atât de mult. Era ceva previzibil, mai ales dacă ne uităm şi la ceea ce s-a întâmplat şi prin alte părţi. Nu este exclus ca acest partid să fie sprijinit din exterior, acuzaţii care s-au tot auzit în ultimele ore, însă ar fi o greşeală să ignori faptul că discursul său a rezonat cu o parte nu tocmai neglijabilă a electoratului.

Ca punct final, indiferent de ceea ce se va consemna la finalul numărătorii BEC este clar că se va ajunge cu mare dificultate la o soluţie de guvernare relativ stabilă şi coerentă. Mai ales că vin vremuri grele, chiar foarte grele în plan economic, element care va conta desigur mult în decizia pe care o vor lua diferitele partide. Departe de a lămuri lucrurile în plan politic, aceste alegeri ne le lasă moştenire un peisaj complicat şi confuz.