Un scenariu de coşmar pentru cei de la partidoiul ieşean

marți, 03 septembrie 2019, 01:50
3 MIN
 Un scenariu de coşmar pentru cei de la partidoiul ieşean

Văleleu, băbăeţ, ăştia de pe la partidoiul ieşean cu ciolănelul la suptbraţ, voi ştiţi că, după cum suflă aştrii politici pe la Bucureşti, aţi cam încurcat-o, băbăeţ? 

Păi voi ştiţi cine are şanse şi vânt în pupa să ajungă jupân politic la Iaşi până la alegerile parlamentare din novembre 2020, adicătelea vreun an şi ceva? Iaca, stimaţi telespectatori, că am trăit s-o auzim şi pe-asta: cică, alături de Văru Jan, fostul dipotat Jakob Ban, personagiul acela panaramă scos în ultimul moment de pe listele partidoiul pentru parlamentare în 2016 de Dragnea şi aruncat la coşul de gunoi al politichiei de Bahlui, drept peste nas amicului Chirica cum ar veni, şi care acum a ajuns şef la filiala lui Bonta de la Iaşi.

Ei bine, cică Jakob Ban, care a acumulat atâta frustrare de când stă pe tuşă, vă daţi seama că e-n stare să taie-n carne vie la cei de la partidoi, başca să puie sare pe ici pe colo, dacă ajunge el la butoane. Iar oamenii noştri din Bucureşti ne spun că scenariul ar fi pe aproape. Cum anume? Iaca, cetiţi şi vă cruciţi în rândurile de mai jos!

Iaca şi cum!

Cică în vidul de putere creat pe scena politică şi parlamentară zilele acestea, în condiţiile în care tanti a rămas fără sprijin majoritar, iar liberalii sau useriştii mai mult dau din gură, ca să nu ne prindem, dar nu prea au chef să se bage la butoane până la alegeri ca să nu deconteze ei negativ dezastrul bugetar lăsat în urmă de partidoi, ei bine, în aceste condiţiuni cumplite cică Ponta&Tăriceanu i-ar fi făcut lui Iohannis o ofertă: vrea Victoraş premier până la alegeri, cu guvern minoritar. Iar Iohannis zice-se că ar înclina să accepte varianta, cu condiţia să nu fie încurcat deloc de Ponta&Tăriceanu la prezidenţialele din toamnă.

Asta în condiţiile în care ceilalţi nu vor să se bage, iar cineva trebuie să guverneze totuşi. Şi mai ales că, zice-se, studiile ar arăta că partidoiul va fi praf la alegerile parlamentare viitoare, ca şi acum la prezidenţiale, din postura de partid de opoziţie. Ei, ce spuneţi, dragilor: până devine Ponta Premier, apoi cu ciolanul în mână preia şi partidoiul din braţe de la tanti Veorica, punem berea la rece, sau mai aşteptăm oleacă?

Unde a dispărut Todorel?

Se întâmplă ceva ciudat la vniversitatea din Copou, stimaţi telespectatori: cică reftorul Todorel, deşi dă ordine, semnează docomente, oferă indicaţii preţioase şi tot tacâmul, este de nevăzut în ultimele săptămâni. Gurile rele zic căci asta se întâmplă cam de la internarea lui la Şpitalul Neuro din Tătăraşi, aia pe care el n-a recunoscut-o dar pe care noi ştim că el ştie că noi ştim că a avut loc, având poze de la portari şi la intrare şi la ieşire, ştiţi voi…

Nu mai speculăm şi noi pe lângă subiect, că speculează destul profesorimea din instituţie. Stăm oricum pe fază, căci, din moment ce domn reftor a decis că e mai bine să ascundă ceva, atunci sigur noi am zice că e mai bine să se ştie acel ceva.

**** PONT ****

Materialele de mai sus sunt o parodiere umoristică a realităţilor ieşene şi naţionale, realităţi care sunt tratate la modul cel mai serios în articolele de news ale ediţiei noastre. Orice asemănare cu oameni şi fapte din viaţa reală poate fi, aşadar, pur întâmplătoare

Comentarii