Unchiul Vasile a pierdut procesul prin care cerea un hectar lângă Spitalul de Urgențe

duminică, 29 mai 2022, 23:15
2 MIN
 Unchiul Vasile a pierdut procesul prin care cerea un hectar lângă Spitalul de Urgențe

Unchiul primarului venise la instanţă cu o expertiză care prevedea şi un posibil amplasament pentru terenul de 10.000 de metri pătraţi pe care îl ceruse municipalităţii

Unchiul primarului a pierdut procesul prin care se voia împroprietărit cu un hectar de teren în zona Moara de Vânt. Judecătoria a respins vineri acţiunea lui Vasile Chirica, întemeiată pe legea 341/2004, a recunoştinţei faţă de eroii-martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei din 1989. Vasile Chirica îşi mai poate pune însă speranţe în rezultatul apelului la sentinţă.

Conform legii 341/2004, luptătorii remarcaţi în timpul evenimentelor de acum trei decenii au dreptul să primească în proprietate 10.000 mp de teren în extravilanul localităţii de domiciliu şi 500 mp de teren în intravilan, această suprafaţă din urmă, cu destinaţia de locuinţă, dacă nu deţin deja una. În acţiunea sa, demarată în 2019, Vasile Chirica a arătat că a depus mai multe cereri la Primărie pentru a fi împroprietărit, dar fără rezultat. Motivul invocat de municipalitate în cazurile similare a fost că nu deţine suficient teren pentru a da un răspuns pozitiv cererii. Pentru a combate acest argument, Vasile Chirica a depus la dosar o expertiză care inventaria terenurile existente în patrimoniul municipalităţii, expertul identificând teren liber în Moara de Vânt. Expertiza nu a fost însă luată în calcul de magistraţii Judecătoriei, care au respins cererea.

În situaţii similare, judecătorii au invocat chiar argumentele Primăriei, că domeniul privat al oraşului nu mai dispune de teren disponibil, iar terenul aflat în administrarea Agenţiei Domeniilor Statului pe raza municipiului nu acoperă nici măcar necesarul pentru finalizarea procesului de retrocedare a fostelor proprietăţi confiscate în perioada comunistă. Magistraţii au condiţionat împroprietărirea revoluţionarilor de soluţionarea cererilor de retrocedare formulate de foştii proprietari şi rămase nesoluţionate. „Cum din întreg materialul probator reiese că pârâtul (Primăria, n.r.) nu dispunea de suprafeţe de teren in extravilan libere la momentul solicitării adresate de către reclamant, instanţa va respinge cererea ca nefondată, cu precizarea că atât timp cât reclamantul are dreptul la atribuire de teren extravilan, conform textului de lege, «în limita posibilităţilor», valorificarea acestuia este condiţionat de identificarea unor terenuri disponibile după efectuarea retrocedărilor”, au justificat magistraţii Judecătoriei respingerea unei cereri înaintate tot în 2019 de Iulian Vilii Şaramet, tot ca fost revoluţionar. Sentinţa în cazul lui Şaramet a fost atacată de acesta, dar procesul a fost suspendat în decembrie anul trecut pentru că acesta nu s-a mai prezentat în instanţă.

Citește și: UPDATE – Un nou tun marca Chirica: unchiul său primeste teren de sute de mii de euro, în timp ce pentru alții ”nu există teren”

Comentarii