Vă puteţi întâlni cu scriitorul Matei Vişniec, dumincă, la Teatrul Naţional

vineri, 25 martie 2022, 02:50
2 MIN
 Vă puteţi întâlni cu scriitorul Matei Vişniec, dumincă, la Teatrul Naţional

Iubitorii literaturii şi ai teatrului au ocazia ca la finalul acestei săptămâni să se întâlnească cu scriitorul Matei Vişniec la Iaşi. Duminică, pe 27 martie, de la ora 18.00, ieşenii pot participa la o şedinţă de autografe la Teatrul Naţional "Vasile Alecsandri" din Iaşi în deschiderea spectacolului "Istoria comunismului povestită pentru bolnavi mintal". Autorul va oferi autografe pe cel mai recent roman al său, "Un secol de ceaţă", apărut recent la Editura „Polirom”, dar şi pe alte volume. Cărţile semnate de Matei Vişniec pot fi achiziţionate direct la eveniment.

Marţi, pe 29 martie, de la ora 16.00, în Sala de conferinţe de la Casa Muzeelor a Muzeului Naţional al Literaturii Române din Iaşi, ieşenii vor putea participa la o întâlnire cu scriitorul Matei Vişniec în cadrul Clubului de lectură "Alecart", întâlnirea fiind dedicată membrilor acestui club. Întâlnirea va fi prilejuită de lansarea romanului "Un secol de ceaţă".

Evenimentul de marţi este prezentat de Viviana Gheorghian şi Andrada Strugaru, moderator fiind Nicoleta Munteanu. Evenimentul este organizat de Alecart şi Polirom în parteneriat cu Colegiul Naţional Iaşi, Liceul "Varlaam Mitropolitul" şi Muzeul Naţional al Literaturii Române din Iaşi. În privinţa noului roman semnat de Matei Vişniec, autorul afirmă că acesta se plasează în categoria ficţiunilor istorice, deşi are la bază întâmplări reale. "(..) ele (n.r. – întâmplările) se hrănesc din evenimente trăite de propria mea familie, precum şi de mine însumi în naveta mea culturală Est-Vest. Evident, orice asemănare cu persoane reale este întâmplătoare, dar sute de oameni vii se oglindesc în aceste pagini. Umbra lui Hitler şi umbra lui Stalin planează deasupra multor capitole şi nu întâmplător partea a doua a cărţii se intitulează «Răul are întotdeauna un frate geamăn». Am încercat să înţeleg eu însumi, scriind, de ce oamenii nu învaţă mai nimic din greşelile trecutului şi mai ales de ce repetă erorile servituţii voluntare", afirmă Matei Vişniec.

Matei Vişniec s-a remarcat în anii ’80 ca poet, apoi ca dramaturg ale cărui piese, cu largă circulaţie în mediul literar, sunt interzise pe scenele profesioniste. În 1987 părăseşte România şi se stabileşte în Franţa, unde lucrează pentru Radio France Internationale. Piesele sale în limba franceză apar la Actes Sud – Papiers, L’Harmattan, Lansman, Crater, L’Espace d’un instant. Numele său figurează pe afişe teatrale în peste 30 de ţări. În ultimii ani Matei Vişniec s-a remarcat şi ca romancier.

Comentarii