VIDEO: O șoferiță de 77 de ani a intrat cu mașina într-un magazin, în Ciolpani

miercuri, 05 august 2020, 22:01
1 MIN
 VIDEO: O șoferiță de 77 de ani a intrat cu mașina într-un magazin, în Ciolpani

Momentul în care o șoferiță în vârstă de 77 de ani a intrat cu mașina într-un magazin din localitatea Ciolpani, județul Ilfov, a fost surprins de o cameră de supraveghere din interior.

Pe imagini se poate observa cum mașina intră cu viteză în magazin, chiar pe ușă, provocând pagube uriașe. Din fericire, nicio persoană nu a fost rănită, iar o clientă a reușit să se salveze în ultimul moment, după ce a sărit din fața mașinii scăpate de sub control.Potrivit unor surse, femeia aflată la volanul mașinii, în vârstă de 77 de ani, a scăpat fără nicio zgârietură și a povestit că a încurcat pedala de accelerație cu cea de frână în momentul în care a ajuns în parcarea magazinului.

"În această dimineață, în jurul orelor 09:00, Inspectoratul de Poliție al Județului Ilfov a  fost sesizat  cu privire la faptul că un autoturism a intrat într-un supermarket de pe DN1 Ciolpani, potrivit antena3.ro.

La fața locului s-au deplasat polițiștii a stațiunii Snagov, pentru efectuarea de cercetări, iar din primele verificări aceștia au stabilit faptul că la volan se afla o persoană de sex feminin, în vârstă de 77 de ani, care în timp ce parca autoturismul, ar fi apăsat în mod greșit pedala de accelerație în loc de a frana intrând în suprafață vitrată a magazinului.

Comentarii