Vor fi sau nu ieşeni în viitorul guvern?

marți, 15 octombrie 2019, 01:50
3 MIN
 Vor fi sau nu ieşeni în viitorul guvern?

Nu ştim dacă aţi apucat să vedeţi ce ne-a picat şi nouă aseară târziu în mână, stimaţi ieşeni: anume, draftul cu propunerile de miniştri în viitorul guvern Orban. 

Nu vă mai spunem care şi cum, căci sigur de azi dimineaţă circulă deja numele vehiculate. Altceva ne-a atras nouă atenţie: faptul că pentru trei din cele 16 portofolii (guvern restrâns zice-se, cu vreo 25 la sută) nu era trecut niciun nume, ci era exact aşa – “Ministerul Sănătăţii, un ma-nager de spital cu performanţe; Ministerul Finanţelor – un specialist din afara partidului; Ministerul Justiţiei – un tehnocrat”.

Cum nu am văzut niciun ieşean pe listă, ne-am gândit că sigur am avea aici în târg oameni buni, capabili, care să se încadreze la condiţiile de mai sus. Ca urmare, haideţi să vedem ce avem!

1 – La Sănătate: este au ba Bârliba, de la Spiridon, “manager cu performanţe”? Clar că este: păi nu a semnat el mega-afacerea aia cu Ghiocel, ca să-l lase să facă dugheană în faţa spitalului, pe spaţiul verde? Sau nu a fost el singurul manager din târg care nu a vrut să deconteze bani evropeneşti pentru proiectele făcute deja, preferând să plătească din banii spitalului, că are balta peşte? Ei, iaca omul pe care-l cauţi, nene Şică Orban! Iar ca apendice, avem şi unul bun de secretar de stat: Oprişanu de la “Socola”. Atenţie, el e bun, maestru  cică, la organizat licitaţii…

2 – Mai departe, la Finanţe, “specialist din afara partidului”. Apăi, stimaţi telespectatori, ce om mai bun la învârtit banii este în târg în afară de premarele Peni cel apoilitic momentan, cel care a demonstrat că în numai câţiva ani de mandat poţi aduna bani pentru atâtea viloanţe? 

3 – La Justiţie, “un tehnocrat”. Păi, clar, cum altfel decât tehnocrat apolitic poate fi numit fostul sforar de instanţă Anton, stimaţi justiţiabili mici şi mijlocii? Vedeţi că vrednic este?

* Evident că râdem, glumin, dar să redevenim serioşi; nu se poate, musiu Şică, să nu ai în guvern şi tu acolo, măcar de sămânţă, un ieşean sau măcar un moldovean. Nu există aşa ceva, clar…

PS: La final, una scurtă dar vioaie despre singurul ieşean al cărui nume s-a vehiculat că ar putea fi în Guvernul Orban, dar pe care nu l-am mai găsit pe lista finală: deputatul Alexe, la Mediu. Nu ştim însă ce s-a întâmplat până la urmă, dar ,oricum, portofoliul respectiv am înţeles că va fi desfiinţat. Aşa că. deh, vorba prezidentului: ghinion!

**** PONT ****

Materialele de mai sus sunt o parodiere umoristică a realităţilor ieşene şi naţionale, realităţi care sunt tratate la modul cel mai serios în articolele de news ale ediţiei noastre. Orice asemănare cu oameni şi fapte din viaţa reală poate fi, aşadar, pur întâmplătoare.

Comentarii