Vor găsi oamenii o cale să devină nemuritori? Iată ce ne spun specialiştii

miercuri, 29 septembrie 2021, 20:44
3 MIN
 Vor găsi oamenii o cale să devină nemuritori? Iată ce ne spun specialiştii

Dacă eşti om, vei muri. Acesta nu este cel mai reconfortant gând, dar moartea este preţul inevitabil pe care trebuie să îl plătim pentru a fi în viaţă. Cu toate acestea, oamenii reuşesc să modifice ”data de expirare”, pe măsură ce medicamentele şi tehnologiile noastre avansează. Dacă durata de viaţă a omului continuă să se întindă, am putea deveni într-o zi nemuritori? Răspunsul depinde de ceea ce crezi că înseamnă să fii un om nemuritor, potrivit Live Science.

„Nu cred că atunci când oamenii chiar întreabă despre nemurire se gândesc cu adevărat la NEMURIRE, cu excepţia cazului în care cred în ceva de genul sufletului”, a declarat Susan Schneider, filosof şi director fondator al Centrului pentru Mintea Viitorului de la Florida Atlantic University. „Dacă cineva ar fi capabil să-şi îmbunătăţească creierul şi corpul pentru a trăi foarte mult timp, tot nu ar putea trăi dincolo de sfârşitul universului”.

Oamenii de ştiinţă se aşteaptă ca universul să se sfârşească, ceea ce pune un lacăt imediat pe un mister despre potenţialul nemuririi umane. Unii oameni de ştiinţă au speculat despre supravieţuirea morţii universului, aşa cum a raportat jurnalistul ştiinţific John Horgan pentru Scientific American, dar este puţin probabil ca oricare om în viaţă să experimenteze oricum dispariţia universului.

Hidra şi visul nerealist al renaşterii permanente

Mulţi oameni îmbătrânesc şi mor. Pentru a trăi la nesfârşit, ar trebui să oprim îmbătrânirea corpului. Un grup de animale ar fi rezolvat deja această problemă, deci nu este atât de exagerat pe cât pare. Hidra sunt nevertebrate mici, de tip meduză, cu o abordare remarcabilă a îmbătrânirii. Ele sunt în mare parte alcătuite din celule stem care se împart constant pentru a forma celule noi, deoarece celulele lor mai vechi sunt aruncate. Fluxul constant de celule noi permite hidrei să se întinerească şi să rămână pentru totdeauna aşa, a scris anterior Live Science.

„Se pare că nu îmbătrânesc, deci, potenţial sunt nemuritoreare”, a declarat pentru Live Science Daniel Martínez, profesor de biologie la Pomona College din Claremont, California, care a descoperit lipsa îmbătrânirii hidrei. Hidra arată că animalele nu trebuie să îmbătrânească, dar asta nu înseamnă că oamenii şi-ar putea reproduce obiceiurile de întinerire. La o lungime de 10 milimetri, hidra este mică şi nu are organe. "Este imposibil pentru noi, deoarece corpurile noastre sunt super complexe", a spus Martínez.

Oamenii au celule stem care pot repara şi chiar reconstrui părţi ale corpului, cum ar fi în ficat, dar corpul uman nu este format aproape în totalitate din aceste celule, aşa cum sunt aceste meduze. Asta pentru că oamenii au nevoie de celule pentru a face alte lucruri decât să se divizeze şi să producă celule noi. De exemplu, celulele noastre roşii din sânge transportă oxigenul în jurul corpului.

„Facem celulele să se angajeze într-o funcţie şi, făcând asta, trebuie să piardă capacitatea de a se împărţi”, a spus Martínez. Pe măsură ce celulele îmbătrânesc, la fel îmbătrânim şi noi. Nu putem arunca pur şi simplu vechile noastre celule, aşa cum o fac hidra, pentru că avem nevoie de ele. De exemplu, neuronii din creier transmit informaţii. "Nu vrem ca aceştia să fie înlocuiţi", a spus Martínez, pentru că altfel, nu ne vom aminti nimic.

Hidra ar putea inspira cercetări care le permit oamenilor să ducă o viaţă mai sănătoasă, de exemplu, găsind modalităţi prin care celulele noastre să funcţioneze mai bine pe măsură ce îmbătrânesc, potrivit lui Martínez. Cu toate acestea, sentimentul său este că oamenii nu vor atinge niciodată o astfel de nemurire biologică.

SURSA: hotnews.ro

Comentarii